SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

5 alternative sănătoase pentru mic dejunurile plictisitoare

4 august, 2015 Autor: Ana Creascov Sursa: elle.ru


Rețete delicioase și sănătoase pentru o dimineață frumoasă ca alternativă pentru dejunurile clasice, plictisitoare și adesea dăunătoare.

Ritmul alert cu care trecem prin timp ne forțează să pășim peste dejun, ceea nu-i prea place organismului nostru. Mai multă organizare ne-ar ajuta să luăm această masă, care, de altfel, este și cea mai importantă din zi.

Ar trebui să acordați mai multă atenție frazei: dejunul savurați-l singur, prânzul împărțiți-l cu cel mai bun prieten, iar cina dați-o dușmanului. Noi vă propunem 5 idei de mic dejunuri pe care să le experimentați în bucătăriile dumneavoastră.

1. Pâine din făină integrală + piept de curcan + castravete/mozzarella + roșie + busuioc

 

O alternativă perfectă pentru clasicul și plictisitorul sandwich cu unt și salam. Este un dejun sănătos, care poate fi luat și la pachet, pentru o gustare din timpul zilei.

2. Pâine din făină integrală + avocado + caviar

 

Bagheta proaspătă, untul rece, somonul și icrele roșii, în combinație, sunt bune la gust, dar nu și sănătoase, conform conținutului. Noua variantă de sanwich, deși nu se deosebește radical de cea clasică, este mult mai benefică pentru organism, cu atât mai mult că puteți adăuga și verdeață de sezon.

3. Omletă cu pui și legume

 

Renunțați la omleta cu bacon, sau crenvurști, care conține mult colesterol. Este suficient să amestecați două ouă cu rămășițele de piept de pui sau de curcan cu orice tip de legume aveți prin frigider (fasole verde, broccoli, ciuperci, ardei sau roșii), adăugați puțină sare și turnați compoziția obținută în formele din silicon, destinate brioșelor, lăsați-le în cuptor și mergeți să vă machiați. P.S. nici un pic de ulei!

4. Clătite din hrișcă, fulgi de ovăz sau făină integrală

 

Preparați clătitele pe bază de apă sau lapte degresat. Pentru clătite sănătoase: măcinați 50 de grame de fulgi de ovăz și adăugați în făină, zdrobiți o banană, adăugați 2 ouă, 1 linguriță de cacao praf și puțin îndulcitor sau miere. Amestecați. Dacă e prea vâscos – mai adăugați lapte. Coaceți-le pe o tigaie încinsă, fără ulei, la foc mic.

5. Shaorma sănătoasă

 

Pâinea prăjită sau păpănașii conțin mult ulei și zahăr, de aceea ar fi bine să le înlocuiți sau să le consumați foarte rar. Vă propunem să luați o lipie și să adăugați tot ce considerați că ar putea avea, în combinație, un gust bun și nu vor dăuna. Puțină brânză de vaci cu castraveți și verdeață, banană, stafide, nuci, porumb dulce, mozzarella și busuioc – alegeți orice vă doriți. „Împachetați” shaorma obținută și așezați-o pe tigaia înfierbântată, dar fără ulei, sau presați-o într-un aparat pentru vafe.

Comentarii