SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

A început „EXATLON”. Cel mai tare show sportiv transmis aproape în timp real din Republica Dominicană!

8 ianuarie, 2018 Autor: Doinița Babalic Sursa: wowbiz.ro Foto: click.ro

SPORT



Douăzeci de concurenți, două echipe, cea a Faimoșilor și cea a Războinicilor, se duelează în probe sportive demne de o Olimpiadă, în îndepărtata Republică Dominicană. Miza este una uriașă, câștigătorul și singurul învingător va intra în posesia premiului de 100.000 de Euro.

Lupta de aseară între cele două echipe s-a dat pentru locul în care vor dormi; câștigătorii și-au adjudecat un loc decent, confortabil, iar cei care au pierdut dorm într-o baracă.

În această seară și mâine, de la ora 20:00, continuă bătălia, care se anunță una cel puțin la fel de dură, cu răsturnări spectaculoase de situație. Nu ratați cel mai tare reality, „Exatlon”, transmis aproape în timp real de pe plaja special amenajată în Republica Dominicană pentru această super competiție. Din 13 ianuarie, puteți urmări Exatlon patru zile consecutiv, de sâmbătă până marți, de la ora 20:00.

Începutul a fost unul în lacrimi, faimoșii și războinicii și-au luat la revedere de la familie și au plecat în cea mai dură provocare a vieții lor.

Vedetele au declarat în repetate rânduri că aceasta va fi cea mai mare provocare a concursului pentru ei: aceea de a sta departe de famiile lor pentru o perioadă lungă.

Comentarii