SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Află ce vor bărbaţii

5 iulie, 2016 Autor: Nicoleta Donos Sursa: www.vogue.com

DIVERSE



Cu siguranţă, aţi auzit de multe ori femeile zicând despre bărbaţi că vor doar un singur lucru - sex. Dar şi bărbaţii spun că femeile îşi doresc doar dragoste, fără sex. PROMOTIME vă explică mecanismele afectivităţii, atât la femei cât şi la bărbaţi. Veți putea înţelege de ce atât femeile, cât şi bărbaţii, îşi doresc în realitate acelaşi lucru, deşi răspund diferit.

Relaţiile sexuale reuşite ne pot împlini aproape toate nevoile sufleteşti. Contactele tandre, pasionale, senzuale, lungi, scurte, rapide, rafinate, jucăuşe, tandre, soft sau hard sunt toate o parte vitală a menţinerii pasiunii în cuplu.

Este foarte important de reţinut că, în stare obișnuită, bărbatul şi femeia, deşi funcţionează diferit, sunt ghidaţi de aceleaşi necesități emoţionale.

Cu toţii avem nevoie de a ne simţi iubiţi şi a iubi. Doar că modul în care ştim să exprimăm asta, este diferit.
Cu cât vom şti să decodificăm mai bine semnalele pe care ni le trimitem, cu atât vom putea să înţelegem mai bine mesajul.

În realitate, bărbaţii au nevoie de dragoste, la fel de mult ca şi femeia. Însă, ca să îşi poată deschide inima, este obligatorie, mai întâi, stimularea sexuală. Aşa cum o femeie are nevoie de dragoste pentru a fi dispusă la sex, bărbatul are nevoie de sex pentru a fi receptiv la dragoste.

Ca regulă generală, femeia are nevoie să fie satisfăcută emoţional înainte de a-şi dori un contact sexual, în schimb bărbatul îşi realizează o mare parte din satisfacţiile emoţionale în timpul contactului sexual.

Femeilor le place sexul la fel de mult ca şi bărbaţilor. Diferenţa este că ea nu îşi simte nevoia puternică de sex, decât dacă, mai întâi, se simte iubită şi deosebită pentru bărbat.

Pentru ea, nevoia de dragoste este mai importantă decât sexul, iar dacă aceasta este satisfăcută, creşte considerabil şi dorinţa de sex. Nevoia de dragoste este împlinită prin atenţia pasională şi deplină a partenerului.

În schimb, bărbatul are nevoie de o ocazie şi de un loc potrivit pentru a se simţi stimulat. Relaţiile sexuale reuşite eliberează bărbatul de frustrări şi îi permit să simtă pasiunea şi ataşamentul faţă de partenera să. Satisfacerea femeii este scopul final şi succesul său. Prin satisfacerea ei, el simte că şi-a atins scopul şi că dragostea lui este apreciată.

Comentarii