SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Alex Mațaev cu capul în nori alături de iubită

24 septembrie, 2014 Autor: Silvia Petrov Foto: traiestemuzica.ro


A mers să-și facă carieră peste Prut, dar și-a găsit marea iubire. Și nu pe oricine, ci pe fiica vicepremierului, Liviu Dragnea, Alexandra Maria. Astăzi a lansat un clip cu ea, care este de fapt primul din cariera artistului.

Tânărul interpret, în vârstă de 23 de ani, care a devenit cunoscut după ce a câștigat cea de-a treia ediţie a concursului “Fabrica de Staruri”, iar în România s-a clasat pe locul al doilea, după ce a participat anul trecut la show-ul “X Factor”, și-a lansat prima piesă în limba română, dar și clipul la ea.

Piesa se numește “Cu capul în nori”.

Alex Mațaev, care se află la București, ne-a spus că textul piesei îi aparține, iar pentru melodie și aranjament, artistul a colaborat cu Boier Bibescu. “Cu siguranță o sa mai compun în română. Faza e că eu mi-am dorit ca oamenii sa înțeleagă exact mesajul pe care îl transmit, nu doar prin linia melodică, dar și prin cuvinte”, a declarat artistul pentru Promotime.

Eroina principală din videoclip este nimeni alta, decât iubita artistului, Alexandra Maria Dragnea.

“De ce nu?! Atunci când se face un videoclip pentru o piesă „drăguță” ca asta , cel mai bine este să te folosești de sentimente reale, așa cum am procedat și noi.”, spune Mațaev. Filmările pentru videoclip au durat aproape 26 de ore.

Alex Mațaev compune versuri de la 10 ani. De la 17 ani a debutat pe scenă, fiind vocalist al trupei rock “Ïn Effect”.

În 2009 Alex devine vocalistul trupei “Rain Catchers” și pleacă la Moscova, Rusia, unde băieții aveau propriul studiou de înregistrări.

Din cauza unor neînțelegeri din sânul trupei, Alexandru decide să părăsească “Rain Catchers”. Pleacă la Kiev, pentru a deveni faimos în Ucraina. Dar nu i-a priit mediul de acolo și revine în Moldova la începutul anului 2012.  Imediat cum a câştigat concursul “Fabrica de Staruri”, Alex Maţaev s-a mutat la Bucureşti, unde a lansat piesa „Who I Am“ pentru publicul din România. În prezent, interpretul are 4 piese lansate – “Who I am”, „Черное и белое” , „Твой” și ultima, “Cu capul în nori”,  și două albume cu trupa “Rain Catchers”.

 

Comentarii