SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Ana Sîrbu: ”Mi-am învățat fetele să fie mereu îngrijite când pleacă de acasă”

23 octombrie, 2014 Autor: Doina Calcea


Textiera, interpreta și soția lui Radu Sîrbu, Ana, alias Sianna, ne destăinuie secretele sale de frumusețe, stil și preferințe în materie de modă. 

 

După părerea mea, nu există un ideal al frumuseții feminine. Ceea ce pentru unii înseamnă frumos, pentru alții poate fi neatrăgător și invers. Frumusețea vine de undeva din interior și se reflectă asupra exteriorului unei femei, făcând-o să radieze de  fericire și să se simtă frumoasă. Deci, în concluzie, trebuie să tindem să fim fericite, iar frumusețea exterioară va veni din starea noastră de spirit și va reflecta interiorul nostru.

 

Îngrijire. Sunt adepta produselor naturale, de aceea legumele  sunt „cremele” mele favorite. Folosesc lămâia, pentru a reda luminozitate tenului, iar concentrația ridicată de vitamina C lasă pielea mai strălucitoare și mai uniformă. O combinație cu bicarbonatul de sodiu poate fi o soluție rapidă de curățare a tenului, iar  o mască ușoară cu argilă poate reîmprospăta rapid pielea. Secretul este să nu uităm că, la fel ca și unghiile sau părul, și pielea  noastră are nevoie de alint și îngrijire, iar orice ingredient natural, chiar și ceaiul verde, poate face uneori minuni.

 

Formă. Copiii, soțul, sportul și viața, în general, mă mențin în formă maximă. Nu sunt o persoană sedentară, sunt mereu agitată și în continuă mișcare, probabil asta mă face să uit mereu de oboseală. Iubesc sportul și încerc să ajung, de cel puțin de 3 ori pe săptămână, la sală și să am un regim alimentar și un mod de viață cât mai sănătos, atât pentru mine, cât și pentru familia mea.

 

O femeie trebuie să țină cont înainte de a ieși din casă de felul în care arată. Consider că orice femeie trebuie să-și găsească 5 minute pentru un minim de machiaj. Mi-am învățat fetele să fie mereu îngrijite când pleacă de acasă, indiferent dacă este vorba de o scurtă plecare la un mall sau o zi la birou. Pentru că o persoană îngrijită și plăcută este mereu mult mai apreciată și mult mai bine integrată în societatea zilelor noastre, indiferent, dacă este vorba de un bărbat sau de o femeie. Înainte să te iubească alții, trebuie să înveți să te iubești singur.

 

Stil. În materie de vestimentație nu am un stil predefinit. Dacă este vorba de birou, prefer stilul clasic, care îmi dă o stare de confort și un spirit puternic, dar nu evit să-mi pun ghetuțe sau blugi de fiecare dată când ies cu fetele în parc la joacă. Totul este să găsești haina potrivită pentru locul sau evenimentul potrivit.

 

Modă. După mine, moda pentru fiecare persoană în parte este total diferită. Există tendințe și palete coloristice care se schimbă de la an la an, dar nu poți greși niciodată cu o haină care îți stă bine și în care te simți bine, chiar dacă aceasta face parte din colecția de acum  trei ani. Stilul personal este cel care trebuie respectat și cizelat cu mare atenție, alegând lucrurile care ți se potrivesc și te avantajează și dacă acestea nu  sunt neapărat  în pas cu  moda, atunci crează-ți propria modă, una care te definește ca personalitate. Din fericire, astăzi moda e un cuvânt atât de flexibil și interpretabil, încât nu ai cum să greșești nici dacă porți ținutele anilor 60, atâta timp cât o faci cu bun gust și rafinament.

 

Calitate. Cu siguranță pun preț pe calitate,  dar cel mai mult mă interesează ca acel articol să mă reprezinte și să mă facă să arăt și să mă simt bine.

 

Must have. Sacoul și rochia neagră sunt piesele must have din garderoba mea. Rochia neagră e ușor de utilizat cu un sacou la birou și transformată, la fel de ușor, cu ajutorul unor accesorii mai elegante într-un look de seară. Eu am multe rochițe negre și mai scurte și mai lungi, dar nu ma pot abține să mai cumpăr câte una, dacă îmi place mult.

 

Bărbați. Îmi plac bărbații îngrijiți. Apreciez mult când un bărbat își face timp pentru a se îngriji și nu se rezumă doar la spălatul pe dinți. Soțul meu face parte din această categorie, ceea ce mă face extrem de fericită și împlinită.

Chiar și banala cămașă albă și pantalonul negru arată mult mai bine pe un bărbat îngrijit și mi se pare de neiertat proasta „scuză” ca sunt bărbat, deci pot să ies din casă cu părul neglijent, barba lungă sau pantalonii șifonați.

 

Ce nu las acasă. Din geantă nu-mi lipsește niciodată telefonul, pixul, rujul și creionul negru.

 

Slăbiciuni. Cea mai mare slăbiciune sunt pantofii, am mulți și mereu puțini.

Fetițele mele reușesc să mă facă să zâmbesc și în cele mai complicate situații.

 

Comentarii