SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Angela Merkel aleasă pentru a patra oară cancelar al Germaniei de către Bundestag

14 martie, 2018 Autor: Mihaela Sorocean Sursa: interlic.md Foto: jurnalul.ro

POLITICĂ



Astăzi, Angela Merkel a fost aleasă pentru a patra oară cancelar al Germaniei de către Bundestag, camera legislativă inferioară.

Merkel (63 de ani) a întrunit 364 din cele 688 de opţiuni exprimate prin vot secret în primul tur de scrutin. Împotriva dnei Merkel au votat 315 deputaţi, iar nouă s-au abţinut de la vot.

Numărul minim necesar de voturi era de 355 din total de 709 de locuri ale Bundestagului. De notat că în favoarea numirii lui Merkel au votat cu 35 mai puţini deputaţi decât majoritatea sa teoretică de 399 de aleşi conservatori şi social-democraţi.

‘Accept acest vot’, a declarat dna Merkel după anunţarea rezultatului

Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a propus-o anterior pe Angela Merkel, care conduce cel mai mare partid din Bundestag, Uniunea Creştin-Democrată (DCU), pentru funcţia de cancelar, în conformitate cu legea fundamentală.

Depunerea jurământului de către cancelar urmează să aibă loc la ora locală 12:00 (11:00 GMT) la Palatul Bellevue, reşedinţa prezidenţială oficială.

Cel de-al patrulea mandat al Angelei Merkel – şi, probabil, ultimul – se anunţă însă cel mai dificil de până acum, după şase luni de blocaj în căutarea unei majorităţi parlamentare.

Comentarii