SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Arcadie Scobioala – tânărul care aduce un nou canal de promovare a produselor

8 decembrie, 2014 Autor: Elena Putregai


Arcadie Scobioala este tânărul care a intrat în lumea afaceriștilor cu un concept de afacere puțin mai deosebit față de mulți alții. Arcadie este la începutul demarării unei afaceri cu pahare publicitare. Este vorba despre plasarea unor mesaje publicitare pe pahare de vending din care oamenii beau diferite băuturi calde de la aparat. Cum i-a venit ideea și ce presupune aceasta aflați mai jos.

 

Concept. Respectiva idee de afacere este preluată de peste hotare, unde am văzut că fiecare din companiile mari își fac publicitate prin intermediul paharelor de cafea personalizate. Doar că logoul sau sloganul printat pe vending era observat doar de angajații companiei, care știu ce fel de servicii prestează aceasta. Iar eu m-am gândit de ce nu am putea și noi să implementăm un astfel de concept, doar că mesajul promoțional să poată fi văzut de un public mai larg, astfel afacerea pe care o demarez constă în pahare publicitare, nu doar personalizate.

 

Motiv. În Republica Moldova nimeni nu a mai încercat să aibă o afacere identică, pe când piața publicitară este o nișă stabilă și continuă, iar odată ce vor apărea noi produse care necesită să fie promovate, respectiv paharul publicitar, în scurt timp, va revoluționa întreaga piață.

 

Concurență. Concurenții paharului publicitar sunt televiziunea și radioul, la prima vedere, însă, dacă este să comparăm eficiența acestora în domeniul publicității, atunci paharul publicitar nu are concurenți, deoarece cei mai vestiți marketologi afirmă că o promovare reușită include comunicarea cu publicul. Paharul publicitar este cel ce are o acoperire largă, iar mesajul promoțional de pe acesta se întipărește în mintea consumatorului de cafea fără să-și dea seama.

 

Feedback. Atunci când ceilalți aud pentru prima dată despre paharul publicitar, rămân foarte interesați de serviciul pe care îl ofer. Și cu toate că oamenii ezită să fie printre primii clienți, afacerea deja a și sărbătorit primele succese.

 

Viitor. În viitor, sunt sigur că voi înregistra mai multe succese și dacă ar fi să construiesc o realitate proprie, aș zice că generația care urmează se va uita din ce în ce mai puțin la televizor, afișele publicitare vor fi dezinstalate, iar paharul publicitar va rămâne unica și cea mai eficientă metode de promovare.

PromoMD from PaharePublicitareMD on Vimeo.

Comentarii