SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Cadoul perfect de sărbători – un munte. Ce țară ar putea deveni atât de darnică

21 decembrie, 2015 Autor: Lucia Cujbă Sursa: hotnews.ro Foto: huffingtonpost.fr


Un grup de norvegieni a lansat o campanie care are ca scop ca ţara lor să dăruiască un munte vecinilor finlandezi, cu ocazia aniversarii a 100 de ani de independenţă a Finlandei, țară care duce lipsă de relief muntos, notează hotnews.ro.

Norvegia ar pierde doar 0,015 kilometri din teritoriul său dacă ar dărui Finlandei vârful montan Halti, spun susţinătorii campaniei, care încearcă să convingă autorităţile să cedeze muntele ţării vecine. Pentru ca muntele să treacă pe teritoriul Finlandei, ar fi necesar ca graniţa dintre cele două ţări să fie mutată cu 150 de metri la nord şi 200 de metri la vest.
Halti nu se numără printre cele mai înalte vârfuri de munte din Norvegia, însă ar deveni cel mai înalt munte finlandez, dacă ar trece în proprietatea ţării vecine, în condiţiile in care Finlanda are doar dealuri. Iniţiatorii campaniei au trimis o scrisoare în acest sens Ministerului norvegian al Afacerilor Externe, la care nu au primit încă răspuns. Iniţiativa se bucură însă de sprijinul şefei Autorităţii de Cartografie din Norvegia.

Comentarii