SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Capsula care va înlocui cortul la mare și la munte – (FOTO)

31 mai, 2017 Autor: Dan Maxim Sursa: greatnews.ro
1

TEHNOLOGII



Doi inventatori din Slovacia au reușit să aducă tot confortul necesar într-un spațiu foarte mic, o capsulă ecologică, construită pentru vacanțele în mijlocul naturii.

Potrivit Știrile TVR, această capsulă, care este și independentă energetic, poate fi mutată foarte ușor în orice loc al lumii.

Mica invenție, care ar putea înlocui cortul, este capabilă să-și producă singură curentul electric, pentru că este dotată cu o turbină eoliană și panouri solare. Bateriile de alimentare sunt amplasate sub podea, astfel încât să nu ocupe loc. Înăuntru pot dormi lejer două persoane.

 
De asemenea, Ecocapsula are și un sistem de colectare al apei de ploaie. Filtrele prin care trece apa reușesc să distrugă bacteriile și o transformă în apă potabilă.

Filosofia acestui obiect e simplă: să trăieşti independent în natură, aşa cum făceau pionierii de pe continentul american care mergeau departe şi trăiau în sălbăticie”, declară unul dintre inventatorii Ecocapsulei, Tomas Zacek.

Ecocapsula este și ușor de transportat și se poate atașa inclusiv la o mașină ca orice rulotă pentru că are propriile roți.

Comentarii