SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Carla’ s Dreams, un nou concert acasă – (FOTO, VIDEO)

25 iunie, 2016 Autor: Nicoleta Donos


Scuarul Teatrului de Operă și Balet a găzduit concertul verii, „Acasă, în inima Moldovei”. Evenimentul i-a adus pe scenă pe cei mai îndrăgiţi artişti ai momentului, care au oferit publicului o seară incendiară.

În ciuda caniculei, fanii nu au ezitat să vină pentru a-i asculta pe interpreţii lor favoriţi. Și au primit ceea ce au așteptat: distracţie, muzică de calitate şi dispoziţie de milioane. Artiştii au rămas încântați de reacţiile pozitive ale publicului, care a fredonat împreună cu ei toate piesele serii.

„Este un concert frumos, cu un public minunat. Sunt impresionat de această seară”, a spus Lilian Dobândă. 

Cel mai așteptat dintre toți interpreții a fost Carla’s Dreams, care, după mai multe concerte peste Prut, a revenit acasă. Misteriosul artist din Moldova are lipici la publicul tânăr, care a cântat alături de el toate melodiile. În plus, cei prezenți au dansat pe ritmurile Carla’s până au făcut febră musculară.

Concertul „Acasă, în inima Moldovei” a dat startul unui nou sezon estival de petreceri şi distracţii, alături de cei mai îndrăgiţi interpreţi autohtoni.

Comentarii