SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Ceasul care proiectează ora pe mână

9 septembrie, 2014 Autor: Silvia Petrov Sursa: indiegogo.com


Faceți cunoștință - Ritot, primul ceas din lume care proiectează ora pe mână. Ideea și creația aparține unei echipe formată din patru persoane din California.

La prima vedere pare a fi o brățară obișnuită. Dar în această, aparent brățară, se află un proiector mic, care proiectează pe mână o varietate de informații.

Setările sunt foarte simple. Ca să pornești ceasul, trebuie să apeși pe buton sau doar să scuturi sau să miști puțin mâna. Dacă e să sincronizezi Ritot cu un smartphone, atunci brățara are capacitatea de a afișa notificări de pe Facebook, Twitter, numărul de apeluri pierdute și SMS-uri, numele persoanei care te sună, etc. Mai mult, puteți să-l setați ca acesta să vibreze, astfel încât să nu pierdeți nimic important.

Caracteristicile lui Ritot:

  1. Are mai mult de 20 de culori de proiecție disponibile, astfel, puteți schimba culoarea de proiecție printr-un singur click.
  2.  Modul de afișare a orei este de 24 sau 12 ore.
  3. Proiecția dispare în mod automat în 10 secunde.
  4. Economisește energia. Bateria rezistă 150 de ore în modul de proiectare și o lună în modul “stand-by”.
  5. Este rezistent la apă.
  6. Sunt dimensiuni pentru orice mână.
  7. Are un design unisex.

Există două modele de ceasuri: brățară și sport.

Ritot-brățară este acoperit cu piele, disponibil în trei culori: alb, gri închis, maro-auriu, negru și negru-auriu.
Ritot-sport este realizat în întregime din plastic și cauciuc în culorile: negru, alb, roșu, verde, albastru și galben. Ambele modele sunt complet impermeabile.

Proiectul a fost lansat pe platforma Indiegogo, care a adunat la moment 1,284,296 dolari în loc de 50.000 dolari pe care i-au solicitat creatorii. Campania se încheie pe 15 septembrie, așa că mai ai timp să-ți comanzi un Ritot, mai ales că prețul lui e de doar 120 dolari și va ajunge în ianuarie 2015.

Comentarii