SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Cei de la ”Sandilana” luptă pentru investiţii de 1 000 000 de Euro

16 septembrie, 2014 Autor: Ana Creascov


25 de secunde pentru a convinge investitorii că ideea lor e cea mai bună, atât li s-a acordat participanţilor la competiţia ”Get In The Ring”.

Vă amintim că pe data de 13 septembrie a avut loc, pentru prima oară în Moldova, o bătălie a investițiilor – Get In The Ring. Dintre cele şase echipe participante: Sandilana, SoftExpert, Footballoid, Vintage, Be Primo şi Choo Choo Baby Carriers, juriul a fost cucerit de ideea celor de la Sandilana. Alexandra Sian, cea care a luat premiul, ne-a declarat că ideea aparţine întregii companii şi constă în descoperirea unei soluţii ecologice eficiente de generare a energiei în spaţiile locative.

Fiind întrebată în ce constă pregătirea pentru etapa regională, care va avea loc pe data de 17 noiembrie la Sofia, Bulgaria, Alexandra ne-a anunţat că se ocupă de ajustarea planului de afaceri, de pregătirea speech-ului, pentru a demonstra şi investitorilor din Europa de Est că ideea lor merită să fie finanţată.

Suma finală acumulată în urma etapei naţionale va fi utilizată pentru rambursarea cheltuielilor pentru participarea la etapa regională. Potenţialii adversari pentru ţara noastră sunt: Belarus, Bulgaria, Estonia, Georgia, Ungaria, Lituania, România, Rusia şi Serbia.

Alexandra Sian, ne-a afirmat că are încredere în șansele proiectului lor și consideră că ideea echipei demnă de a lua milionul de euro la Rotterdam, Olanda, în etapa finală, de pe 21 noiembrie.

PROMOTIME îi urează baftă Alexandrei, care ne va reprezenta ţara mai departe.

 

Comentarii