SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Cele patru culori de pașapoarte folosite în lume și semnificațiile fiecărei nuanțe

6 mai, 2017 Autor: Dan Maxim Sursa: adevarul.ro

SOCIAL



Paşaportul este un document indispensabil pentru călătorii în alte ţări. Dacă în Uniunea Europeană, un român poate călători doar cu buletinul, în alte ţări acest lucru se poate face exclusiv pe baza paşaportului. În lume există patru tipuri de culori pentru paşapoarte, roşu, verde, albastru şi negru.

Paşaportul descrie formalitatea statului din care provine, iar aşa zisele “paşapoarte de armonizare” reprezintă semne de cooperare între mai multe naţiuni. Astfel s-a întâmplat cu ţările Uniunii Europene, care au ajuns să aibă aproape în totalitate aceeaşi culoare a paşapoartelor.

tumblr_n83yxfZayw1r6k41wo1_1280

În 1976, la un an după ce s-a vorbit despre un paşaport uniform în UE, britanicii nu s-au arătat foarte încântaţi de idee. Diplomaţii englezi au refuzat timp de patru ani culoarea maro, iar mai târziu violetul, până să ajungă la un consens privind nuanţa vinului roşu, în 1981. Britanicii n-au agreat iniţial ideea francezilor, cei care au propus roşu de Burgundia.

În ceea ce-i priveşte pe americani, primele coperţi ale paşapoartelor acestora, în 1918, erau de culoarea untului. Trei ani mai târziu s-au transformat în verde. Până în 1926 au căpătat diverse nuanţe de roşu, urmând că în 1941 să redevină verzi. În 1976 au devenit albastre.

first-us-passport-by-gpo

img_2244

La un moment dat statele UE au propus o culoare comună (vişinie), pentru a nuanţa unitatea şi diferenţierea de celelalte ţări de pe alte continente . Sperând că vor intră rapid în clubul “select” al Uniunii Europene, unele ţări s-au grăbit să adopte culoarea corectă folosită de statele UE.

În general, popoarele aleg culori care să le reflecte cultură şi religia, susţine Claire Burrows, reprezentant al companiei britanice De La Rue, firmă care realizează paşapoarte încă din 1915. Burrows povesteşte că ţările islamice preferă culoarea verde. Pentru 65 din cele 249 de state ale lumii, culorile închise sunt mai populare deoarece se murdăresc mai greu şi arată puţin “mai oficial”. Potrivit altor specialişti, culoarea paşaportului are legătură şi cu ”politica” şi ”geografia ţării”.

646x404

Comentarii