SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Circa 16 mii de contribuabili și-au redirecționat 2% din impozitul pe venit! Câte entități au avut de câștigat

29 septembrie, 2017 Autor: Mihaela Sorocean Sursa: bani.md Foto: bani.md
be0f9b8e172a84b2576f21cac843cfbe

ECONOMIE



Peste 16.100 de contribuabili și-au exercitat dreptul de desemnare procentuală a impozitului pe venit, declarația fiind depusă de 188 630 de persoane. Astfel, 293 de entități au beneficiat de circa 2,8 milioane de lei.

Potrivit  Hotărîrii de Guvern pentru aprobarea  Regulamentului cu privire la mecanismul desemnării procentuale nr. 1286  din  30.11.2016, transferul sumelor de desemnare procentuală conform datelor bancare ale beneficiarilor sunt efectuate până la data de 30 septembrie a anului în care a avut loc desemnarea.

Începând cu anul 2017, a fost pus în aplicare mecanismul de desemnare procentuală. Acesta prevede posibilitatea cetățenilor să direcționeze 2% din impozitul pe venit indicat în Declarația cu privire la impozitul pe venit, în folosul unei asociații obștești sau a unui cult religios, lista cărora a fost aprobată de Ministerul Justiției la data de 31 decembrie 2016.  Conform criteriilor stabilite, au fost validate desemnările procentuale la 16 126 de persoane, dintre care 27,6%  sau 4 452 de cazuri au fost efectuate în favoarea asociațiilor obștești, iar 72,4% sau 11 674 în favoarea cultelor religioase.

Suma totală  a desemnării procentuale a impozitului pe venit  constituie 2,8 milioane lei, dintre care 1,15 de milioane lei a fost direcționate în favoarea a 247 de asociații obștești și 1,65 milioane lei în favoarea a 46 de culte religioase.

Suma maximă a desemnării procentuale  a unui singur cetățean a constituit 7367,51 lei pentru asociațiile obștești și respectiv, 9117,48 lei pentru cultele religioase.

Sub aspect teritorial, menționăm că 4745 de contribuabili care au efectuat desemnarea procentuală a impozitului pe venit au fost din municipiul Chișinău, 842 din municipiul Bălți, 500 în raionul Ocnița și 552 în raionul Ungheni.

Din perspectiva beneficiarilor care au primit mijloace financiare sub formă de desemnare procentuală 196 de asociații obștești și culte religioase sunt înregistrate în mun. Chișinău, cărora le-au desemnat 2,41 milioane lei de către 13 458 de persoane.

Cea mai mare sumă a impozitului pe venit desemnată  de persoanele fizice în anul curent a fost efectuată în favoarea Asociației Obștești a Veteranilor și Pensionarilor Ministerului Afacerilor Interne din Republica Moldova ( 1, 37 milioane lei).

De menționat că Serviciul Fiscal de Stat validează desemnarea procentuală la respectarea de către contribuabili a următoarelor condiții:

1) declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit pe perioada fiscală a fost depusă în termenul stabilit de legislația fiscală;

2) beneficiarul desemnării procentuale este inclus în Lista actualizată a beneficiarilor, publicată de către Ministerul Justiției;

3) în perioada în care a fost efectuată desemnarea procentuală, nu are datorii la impozitul pe venit pentru perioadele anterioare perioadei fiscale;

4) a achitat impozitul pe venitul declarat din care s-a efectuat desemnarea procentuală;

5) a indicat un singur beneficiar pentru desemnare în declaraţia persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit pentru perioada fiscală.

Comentarii