SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Crimă odioasă în Galați: Un bărbat a înjunghiat un tânăr pe stradă

8 noiembrie, 2017 Autor: Mihaela Sorocean Sursa: unimedia.info Foto: unimedia.info

SOCIAL



Un bărbat în vârstă de 83 de ani, din Tecuci, a înjunghiat un tânăr în Piața Centală din Tecuci, județul Galați.

După ce bătrânul şi-a făcut cumpărăturile la un magazin, a vrut să plece cu bicicleta, dar s-a ciocnit de bicicleta unui tânăr în vârstă de 20 de ani. Cei doi s-au înjurat, iar, din spusele inculpatului, victima l-a lovit şi scuipat. Tânărul era împreună cu un nepot, care este martor în dosar. Cei doi au plecat, dar au fost ajunşi din urmă de inculpat. Victima l-ar fi îmbrâncit pe inculpat, moment în care acesta din urmă a scos un briceag şi l-a înjunghiat pe tânăr de două ori în zona toracică.

„După ce a fost înjunghiată victima a reuşit să mai facă doar zece paşi, apoi a căzut. Cel care îl însoţea l-a dus cu un taxi la spital. „, a precizat Liliana Istrate, procuror, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.

În urma evenimentului, tânărul a fost dus la Spitalul Tecuci, însă starea sa era foarte gravă, având plămânul perforat, astfel acesta a fost transferat la Spitalul de Uregnță Galați, unde din păcate a și decedat.

Conform monitoruldegalati.ro, a fost prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, acuzat de omor, iar propunerea a fost admisă de judecători.

Comentarii