SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Cristina Culiș: ”Succesul companiei se datorează anume echipei”

23 octombrie, 2014 Autor: Ana Creascov


Moldovencele au simțul modei, iar eleganța și stilul sunt ingredientele ce accentuează frumusețea acestora. Cristina Culiș, protagonista noastră, cunoaște prea bine acest lucru de aceea a ales să deschidă afacere cu haine pentru femei. Antreprenoarea ne vorbește despre cum e să te menții în top pe piața Moldovei, care sunt valorile după care se conduce și ce visuri vrea să le transforme în realitate.           

 

Geneză

Compania noastră a fost înființată in 2001. Mama mea, Natalia Culiș, stă la baza creării acestei afaceri. Sunt foarte norocoasa că anume ea m-a ajutat să descopăr și să îndrăgesc acest domeniu.

Prima colecție am lansat-o chiar în primul an de activitate. Succesul pe care l-am obținut în urma lansării acelei colecții, ne-a oferit încredere pentru a continua și a crea noi colecții.

Printre cei mai importanți pași pe care i-am făcut a fost înregistrarea mărcii, cu scopul de a da imagine companiei.

Nu ne-a fost tot timpul ușor, dar, atât pasiunea pentru modă și dorința de a avansa în afacere, cât și recunoștința și satisfacția clienților noștri, ne-au făcut să depășim momentele dificile, ținând capul sus.

 

Capital

Suma de bani cu care am pornit afacerea îmi aparținea, însă, pe parcursul anilor, când au apărut cheltuieli mai mari, am apelat și la credite bancare.

 

Echipa

Inițial eram doar 3 persoane, acum, însă, suntem 20 de specialiști care formează o echipă dinamică. Părerea și ideea fiecărui membru contează în egală măsură. Profesionalismul, creativitatea și calitatea ne ajută să reușim în realizarea planurilor noastre și contribuie la satisfacerea cerințelor cumpărătorilor.

În ultimii ani există un deficit de brațe de muncă și este destul de complicat să găsești persoane competente. Noi suntem norocoși că am reușit să creăm o echipă de profesioniști cu care colaborăm, practic, de la începutul activității. Succesul companiei se datorează anume echipei, este necesar ca fiecare dintre colaboratori să fie motivat și să creadă în propriile forțe.

 

Succes & Eșec

Lansarea primei colecții „BRIO” a avut loc în 2001. Am simțit că publicul a rămas plăcut surprins de apariția hainelor create în Moldova, piese vestimentare care respectau tendințele modei, fabricate din țesături calitative. Prima colecție s-a vândut foarte repede, fapt ce ne-a motivat să mergem mai departe cu pași încrezuți. De atunci au trecut 13 ani, noi ne străduim să menținem același zâmbet pe fețele clienților noștri, să nu dezamăgim în ceea ce privește calitatea și ultimele tendințe ale modei.

Fiecare zi e un mic succes, mai ales când văd femei elegante și feminine purtând hainele „Brio”.

 

Cerințele pieței & concurență

În ultimul timp tot mai des ne vin cereri de creare de colecțiii de haine pentru bărbați, ceea ce este neobișnuit.

Numărul mare de magazine de haine apărute la noi pe piață, fabricate de către producători autohtoni, crește considerabil. Concurența este benefică, cred eu, te organizează și te consolidează. Marca pe care o promovăm o caracterizăm printr-un raport echilibrat între calitate și preț. Designul colecțiilor noastre se află în armonie cu ultimele tendințe internaționale.

Printre valorile noastre se enumeră calitatea, responsabilitatea, flexibilitatea, și respectul pentru clienți, bineînțeles. Însăși denumirea brandului, „Brio”, denotă însuflețire. Orice haină este creată cu mult suflet, iar cumpărătorul simte acest lucru.

 

Viitor

În colaborare cu designerul moldovean, Olesea Ioniță, care se află în Italia, voi prezenta câteva piese „Brio” în showroom-ul „Structure” de la Torino, la rândul său, piesele Olesei Ioniță se vor prezenta în showroom-ul „Brio”.

Pentru viitor îmi planific să lărgesc spațiul de vânzare în Moldova și să-mi promovez afacerea peste hotare.

 

Comentarii