SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Cum influenţează vremea de afară durerile din corpul nostru

14 septembrie, 2016 Autor: Lucia Ciobanu Sursa: gandul.info

STIL DE VIATA



Oamenii s-au plâns dintotdeauna că starea vremii le influenţează durerile pe care le resimt în organism, iar unii dintre ei susţin chiar că sunt capabili să spună, în funcţie de aceste fluctuaţii, când este pe care să înceapă să plouă. Acum, rezultatele preliminare ale unui studiu sugerează că spusele lor pot fi dovedite ştiinţific.

Cercetătorii au selectat peste 9.000 de persoane care suferă de dureri cronice, cum ar fi artrita, probleme ale spatelui şi migrene şi i-au pus să îşi înregistreze schimbările în ceea ce priveşte aceste dureri într-o aplicaţie pe telefonul mobil.

Aplicaţia respectivă a monitorizat şi starea vremii din oră în oră, ceea ce le-a permis oamenilor de ştiinţă să stabilească dacă între fluctuaţiile meteorologice şi stările oamenilor există vreo legătură.

După examinarea unui grup de 100 de participanţi din trei oraşe diferite, Leeds, Norwich şi Londra, cercetătorii au concluzionat că odată cu creşterea temperaturilor în perioada februarie – iunie, numărul celor care se confruntau cu dureri severe scădea.

Totuşi, chiar şi în timpul acestor luni, atunci când ploile îşi făceau apariţia şi soarele apărea pe cer tot mai rar, durerile reveneau.

Chiar dacă studiul este doar pe jumătate finalizat, cercetătorii nu se feresc să facă publice aceste rezultate preliminare, spunând că, foarte probabil, acestea sunt adevărate. În continuarea studiului, oamenii de ştiinţă vor analiza şi de ce apare această legătură.

Comentarii