SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Cum să faci avere din fotografii furate de pe Instagram by Richard Prince

29 mai, 2015 Autor: Cristina Movilă Sursa: urbology.ro


Richard Prince, un fotograf notoriu pentru faptul că își însușește operele altor artiști, pe care le vinde la prețuri exorbitante după ce le modifică într-o mică măsură – uneori nici nu se sinchisește să facă acest lucru – a dovedit cât de departe se poate ajunge.Mai nou, el a început să fure fotografii și de pe Instagram!

În cariera sa, ce se întinde pe durata a 40 de ani, Prince și-a însușit atât fotografia emblematică a cowboy-ului Marlboro, precum și fotografia nud cu Brooke Shields realizată de Gary Gross. Mai mult, acesta a avut tupeul de a publica romanul ,,De  veghe în lanul de secară“, înlocuind numele lui JD Salinger cu al său.
catchwer

Cu o asemenea reputație, era doar o chestiune de timp până când așa-zisul artist avea să-și îndrepte atenția către Instagram, o sursă inepuizabilă de fotografii realizate de oameni din întreaga lume.

În luna septembrie a anului trecut, Richard Prince a deschis la Galeria Gagosian din New York o expoziţie cu fotografii furate de pe Instagram, pe care le-a tipărit pe planşe mari, singurele modificări aduse fiind câteva remarci personale adăugate la secţiunea de comentarii. Fotografiile s-au vândut cu sume exorbitante, de până la 90.000 de dolari.
poza

Ei bine, Missy Suicide, creatoarea brandului SuicideGirls şi cea căreia Prince i-a furat imaginile, a anunţat că va vinde aceleaşi fotografii cu suma de 90 de dolari.

,,Primul meu gând,  în momentul în care am aflat ce a făcut Prince, a fost acela că nu cunosc pe nimeni care să cheltuiască  90.000 dolari pe altceva decât o casă. Poate că știu câțiva oameni care ar cheltui suma respectivă pe o mașină. În ceea ce privește problema drepturilor de autor, dacă aș fi primit un bănuț de fiecare dată când cineva ne-a folosit imaginile în scopuri comerciale, fără permisiune, atunci aș fi în stare să cheltuiesc 90.000 de dolari pe artă“, a declarat Missy Suicide, care va vinde pozele cu 90 de dolari bucata, banii obținuți urmând a fi donați. Cum ar zice americanu’ ,,In your face, Mr. Prince!“… artistu’ pi****!
richard

Comentarii