SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Daniela Lungu, tânăra care a dus tradițiile și obiceiurile moldovenești peste ocean – (FOTO)

13 martie, 2018 Autor: Doinița Babalic Sursa: diez.md Foto: diez.md

CULTURĂ



Daniela Lungu, urmează semestrul de primăvară (spring semester) la Universitatea din Arkansas, Fayetteville, SUA, în cadrul Programului de schimb academic UGRAD. Aceasta este student Facultății Urbanism și Arhitectură, în cadrul Univeristății Tehnice din Moldova. Cu această ocazie, a organizat un eveniment dedicat Republicii Moldova, făcând cunoscute peste ocean mai multe tradiții și obiceiuri moldovenești.

Am fost oarecum uimită să aflu, după atâta deschidere de frontiere, că mulți semeni de peste ocean nu au auzit până acum despre Republica Moldova. Sunt mândră de faptul de a fi prima studentă basarabeancă care studiază la Arkansas și că tocmai mie mi-a revenit rolul de mesager al țării noastre acolo” a menționat Daniela.

Pentru că așa se obișnuiește la noi din străbuni – să începem primăvara cu legenda și tradiția Mărțișorului, Daniela a ales să „coloreze” debutul spring semester-ului american în culorile Mărțișorului, organizând cu această ocazie un eveniment dedicat Moldovei, la care au participat zeci de studenți, profesori, familii cu copii și, bineînțeles, administrația Universității-gazdă.

„A fost o sărbătoare pe cinste, cu plăcinte moldovenești cu vișine și bostan, cu bomboane „Bucuria” și faimoasele dansuri ce ne reprezintă – „Hora” și „Băsmăluța”. Iar după ce am depănat legende și istorii despre viața, cultura și tradițiile moldovenești, le-am oferit în dar tuturor celor prezenți câte un Mărțișor. Mare mi-a fost bucuria să văd lumea purtând la piept mărțișoare în următoarele zile… Așa am încercat să-mi promovez țara și continui să o fac”, mai adaugă Daniela.

Comentarii