SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Delia Matache către unui băiat de la Călărași: “Dă maioul jos, acum!”

29 septembrie, 2014 Autor: Silvia Petrov


A venit să-și demonstreze talentul muzical, dar a fost pus să se dezbrace.

Este vorba despre Constantin Cobilean, antrenor de lupte libere din rn. Călărași, care a venit la “X Factor” România ca să-și demonstreze abilitățile vocale.

Tânărul de 22 de ani se ocupă cu luptele libere de când se ține minte, dar numai succesul în muzică l-ar face să renunțe la sport.

În momentul când a apărut în fața celor trei jurați, Delia Matache, Ștefan Bănică Jr și Horia Brenciu, conaționalul nostru a fost motiv de glume. Iar Delia Matache îl complimenta întruna la felul cum arată. “Îmi place bronzul tău.”, a spus Delia.

Toate bune și amuzante până a deschis gura Constantin Cobilean, și a cântat  piesa “You are so beautiful” interpretată de Joe Cocker.

Imediat ce a terminat de cântat, Constantin a fost provocat de către jurați să renunțe la maiou. “Dă maioul jos”, a insistat Delia Matache. Zis și făcut. Constantin nu s-a  pierdut cu firea și a intrat în horă.

“M-ai surprins total. Am văzut un pachet de mușchi de care credeam că mă voi amuza copios în momentul în care va începe melodia, dar n-a fost deloc așa. A fost excelent, iar tu ești motivul pentru care am venit la X Factor”, a spus Ștefan Bănică Jr. după prestația lui Constantin Cobilean.

“Ești luptătorul cu cea mai bună voce din Chișinău și România.”, a adăugat showmanul Horia Brenciu.

“Aș vrea să am mușchii tăi, dar mai mult aș vrea să am vocea ta. ”, a mai adăugat Ștefan Bănică Jr.

Astfel, Constantin Cobilean cu trei de DA și extrem de fericit, se califică în următoarea etapă „X Factor”.

Comentarii