SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Despre femei și tocuri

21 iunie, 2015 Autor: Petronela Muntean
article_zoom_1204_1


Tudor Chirilă afirmă, în cea mai recentă carte a sa, Exerciții de Echilibru, "cea mai mare invenție a omenirii nu a fost roata, ci tocul". Un toc poate să te ducă în culmea fericirii, dar și să te arunce în focurile iadului.

Comod sau nu, tocurile sunt un accesoriu  vital pentru toate femeile. Un studiu realizat recent, arată că bărbații consideră femeile ce poartă tocuri mult mai atrăgătoare și frumoase. Tocurile oferă un plus de eleganță, senzualitate, feminitate și îți sporește încrederea în sine. De ce poartă femeile tocuri? Doar ca să arate bine? Sau vor de fapt să le reamintească barbaților că emanciparea femeilor a fost cu secole în urmă și acum suntem toți egali, dar femeile vor fi mereu superioare? Ei bine, oricare ar fi răspunsul este clar că tocurile pot influența o decizie sau pot provoca un război. Purtând o pereche de pantofi cu toc înalt poți să te simți în stare să schimbi locul munților pe Pământ. Încă din cele mai vechi timpuri femeile foloseau tocurile drept o armă senzuală. Tocurile fiind, de fapt, începutul feminismului.

Pentru Tudor Chirilă ” tocul și tot ce vine odată cu el reprezintă esența feminității. Odată cu ridicarea pe tocuri femeia proiectează în ochii noștri superioritatea rasei sale. Bărbații n-au beneficiat nicicând de o asemenea invenție. Fanteziile milioanelor de bărbați nu pot exclude pantofii cu toc, la fel cum tangoul în picioare goale ar deveni un biet dans păgân. Urcată pe tocuri, femeia a devenit trofeu. Pentru că visul oricărui bărbat este să descalțe, undeva în noapte, femeia aceea frumoasă în rochie neagră de seară și pantofi cu toc de 10.”

Pantofii cu toc au fost inițial folosiți de călăreți, pentru a nu le aluneca picioarele din etrieri în timpul mersului. ” Tocul de călăreț”, cum a fost numit, avea o înălțime de aproximativ 3,8 cm și a apărut în Europa în jurul anului 1600. În timpul secolului al XVI-lea, regalitățile europene au început să poarte pantofi cu toc pentru a le face mai înalte.

 

Comentarii