SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Dianna Rotaru a cântat pentru inima vișeenilor. Impresiile vedetei despre Maramureș

2 august, 2016 Autor: Petru Moisei


Dianna Rotaru nu are timp de vacanțe. Vedeta a fost invitată zilele trecute, să cânte la evenimentul ,,Zilele Vișeului" în orașul Vișeul de Sus din Maramureș, România.

Dianna a fost plăcut impresionată de căldura și emoțiile pozitive cu care a fost întâmpintă în orășelul maramureșean.

,,La Vișeu de sus, Maramureș am fost primită cu multă căldură și bucurie! Sunteți un public minunat, România te iubesc❤️ #dininimamoldoveicint #diannarotaru #justfriends” și-a exprimat vedeta impresiile pe facebook.

Evenimentul a fost organizat de primarul orașului: domnul Vasile Ciolpan împreună cu Consiliul Local și Centrul Cultural-Social ,,Vișeul de Sus”. Alături de Dianna Rotaru pe scena mare au mai evoluat artiști precum: Gheorghe Turda, Compact, Mandinga etc.

Bogat în obiective turistice, oraşul Vişeu de Sus este un punct de plecare pentru numeroase trasee pe care se pot vizita obiective de o reală valoare istorică, culturală, dar şi peisaje naturale din cele mai pitoreşti şi diverse. Astfel, se poate opta fie pentru o excursie cu trenul cu ecartament îngust, fie se poate alege unul dintre traseele la pas din Munții Maramureşului. Situat aproape de granița cu Ucraina lângă complexul montan Rodna, zona impresionează prin frumusețea peisajelor unice și a naturii neatinse de mîna omului.

Valoarea zonei din care face parte Vişeu de Sus este consacrată la nivel naţional, atât prin zestrea naturală, bogată în fenomene naturale unice, diversitatea speciilor şi importanţa ştiinţifică, cât şi prin patrimoniul cultural. Oraşul are o poziţie geografică situată la limita unor zone de interes turistic şi intersecţia unor trasee şi circuite turistice deosebit de important: Valea Vişeului, Valea Vaserului alături de Mocăniţă, Valea Izei, Cascada Cailor – Borşa, Rezervaţia Naturală Munţii Rodnei, Parcul Natural Munţii Maramureşului – sit Natura 2000, Poiana Narciselor de pe Muntele Sahlean. Vişeu de Sus este una din cele mai noi staţiuni din România, recunoscută oficial în 2011, cu un mare potențial turistic recreațional și peisajistic.

Comentarii