SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Elena Melnic: „Voluntariatul este un stil de viaţă!”

25 aprilie, 2018 Autor: Gabriela Grițco

INTERVIURI



Elena Melnic este femeia care nu-şi poate imagina viaţa fără activităţi de voluntariat, dar şi fără copii. Pe lângă cei patru copii care o aşteaptă acasă, Elena este ca o mamă şi pentru alţi zeci de copii din comuna Băcioi, iar asta datorită proiectului „Şcoala de Valori"-proiect marca „Fundaţia Donează pentru Copii", prin intermediul căruia, Elena reuşeşte să educe valori, să coordoneze diferite ateliere de creaţie, să ofere grijă, căldură şi atenţia necesară copiilor, exercitând în acelaşi timp activitatea de voluntariat, care a ajuns un stil de viaţă. Despre pasiunea pentru voluntariat, dar şi despre proiectele ce urmează, aflaţi chiar de la ea:

De cât timp sunteți voluntar în cadrul acestei fundații?

Am făcut cunoștință cu noțiunea și însemnătatea voluntariatului în iarna anului 2017, aflându-mă în concediu de îngrijire a copilui, de la început m-am implicat în organizarea unui eveniment „Ziua uşilor deschise” și am ajutat pe moment fără să planific ce va fi în viitor, însă atât de mult mi-a plăcut că în decursul acestui an m-am implicat din ce în ce mai mult în proiectele Fundației, aşa încât realizez că de fapt atunci a fost și ziua uşilor deschise pentru activitatea de voluntariat, în viața mea.

Fotografia postată de Victoria Guranda.

Ce înseamnă pentru dumneavoastră voluntariatul? Ce vă place cel mai mult la acest rol?

Pentru mine a fi voluntar este un stil de viață (la moment continui să fiu în concediu de îngrijire a copilului mai mic, am 4 copii și un moment important în decizia de a continua desfășurarea activității de voluntariat, având susținerea familiei desigur, a fost de dragul copiilor, dorind să creăm mai multe oportunități de dezvoltare pentru copiii din localitatea Băcioi), totodată dorința de dezvoltare continuă, acumulez o experiență unică și este un mod de a mă afirma,  de a dezvolta noi abilități, a depăși limite şi atinge scopuri. Îmi place cel mai mult, desigur pe lângă munca administrativă, contactul direct cu copiii, iar cel mai preţios moment este atunci când ei au succese la activitățile desfăşurate.

Fotografia postată de Melnic Elena.

Fotografia postată de Fundatia Doneaza Pentru COPII.

Cine sunt copiii care păşesc pragul Şcolii de Valori. Cum îi descrieți?

Lucrăm cu copii şi tinerii din toate păturile sociale, copiii sunt nişte locomotive de energie şi idei, mereu cu poftă de viață și de cunoaștere. În anul 2018 avem planificate mai multe proiecte, beneficiarii cărora vor fi copiii din familiile social vulnerabile și cu dizabilități.

 

De ce copiii ar trebui să participe la activitățile din cadrul acestei şcoli?

Suntem un grup de oameni tineri, pasionați de educație şi plini de entuziasm, am creat Școala de Valori, unde accentul cade pe NONFORMAL.
Învățăm distrându-ne, prin joacă, într-o atmosferă prietenoasă, plină de energie, oferim experiențe de formare a caracterului şi dezvoltarea a noi pasiuni și abilități: prin training-uri de dezvoltare personală, ateliere de creație, lucrul manual, dans, teatru, cursuri de limbi străine, ateliere de reciclare, aceste deprinderi este extrem de important să le obţinem de mici copii, ca aceştia în viitor să devină tineri încrezători, talentați, cu o personalitate puternică.

Fotografia postată de Mami&Co Fair.

Fotografia postată de Лилия Женеско.

Ce vârstă are cel mai mic, dar şi cel mai mare elev?

Cea mai mică este Cristinuța, are 4 anişori şi îi place la nebunie să danseze, din acest motiv frecventează cursul de dans pentru cei mai mici (4-7 ani)

Iar cei mai măricei sunt scumpii noștri voluntari care desfășoară activitatea de voluntariat, se implică în organizarea tîrgurilor de caritate, efectuarea lucrărilor handmade şi a activităților pentru copii, etc. Au vârste cuprinse între 14-18 ani.

Fotografia postată de Fundatia Doneaza Pentru COPII.

Ce planuri aveţi pentru anul 2018?

Avem multe planuri, idei, ce ține de anul 2018 ne dorim să lansăm următoarele proiecte:

Proiectul „Abilitate prin Artă, pe care îl vom lansa în a doua jumătate a lunii mai și prevede organizarea unui atelier de pictură pentru copii din familiile social vulnerabile și cu dizabilități, împreună cu un specialist dedicat și pasionat de artele plastice, Nadejda VOLCOVA.

Puteți susține continuitatea desfășurării acestui atelier, pe site-ul https://guvern24.md/projects/atelierul-de-pictura-2/
Sau direct la sediul „Fundaţiei Donează Pentru COPII” unde este amplasată cutia de donație.

Proiectul cinemateca de weekend- care este determinat de lipsa unei case de cultură în localitatea noastră, copii și tinerii fiind nevoiţi să facă naveta la Chişinău, însă asta implică resurse financiare și de timp suplimentare, ceea ce nu-şi permite fiecare familie, cu atât mai mult familiile social vulnerabile și cu copii cu dizabilități. Cinemateca va avea un careacter social, se vor organiza sesiuni gratuite de film şi animație pentru beneficiari, totodată sesiuni contra plată la preţuri mult mai mici decât cele de pe piaţă pentru a asigura continuitatea activării cinematecii, susținând diverse cauze sociale, îmbunătățind calitatea vieții copiilor dezavantajaţi.

ELENA MELNIC- MANAGER DE PROIECT

Fundația „Donează Pentru COPII” este în lista beneficiarilor desemnării procentuale.
Ceea ce înseamnă ca ACUM poti susține „Fundaţia Doneaza Pentru COPII” Redirecţionând 2% din impozitul pe venit.
Doar tu decizi unde pot merge 2 % Din banii impozitaţi munciţi de tine, care oricum sunt plătiţi la stat.
Ce trebuie să faci?
În perioada 01 ianuarie- 30 aprilie 2018 depune o cerere la inspectoratul fiscal,
cu codul fiscal al fundaţiei: 1016620001096
Fundaţia Donează Pentru COPII
http://2procente.info/ro/contribuabili/cand-unde-cum. sau pagina de facebook aici. https://www.facebook.com/legea2procente/

Comentarii