SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Emoțiile în timpul filmelor lacrimogene le fac pe femei mai ”pozitive”

31 martie, 2015 Autor: Cristina Movilă Sursa: dailymail.co.uk. Foto: cangetfit.com


Femeile preferă să vizioneze filme lacrimogene alături de prietenele lor deoarece partajarea emoţiilor le face să se simtă "pozitive" şi să treacă mai uşor peste scenele triste. Studiu a fost făcut de cercetătorii de la Universitatea Cardiff din Regatul Unit.

Autorii studiului spun că împărtăşirea emoţiilor le ajută pe femei să relaţioneze mai bine între ele. De asemenea, în acest fel, ele privesc cu mai multă bucurie părţile vesele din filmele respective şi suportă mai uşor secvenţele triste.

Job van der Schalk, profesor de psihologie la Universitatea Cardiff, a spus: „Studiul nostru sugerează faptul că o experienţă emoţională negativă, precum vizionarea unui film lacrimogen, devine o experienţă pozitivă atunci când este împărtăşită cu un prieten. Şi, în acelaşi timp, o experienţă emoţională pozitivă, precum vizionarea unei comedii romantice, devine mai plăcută atunci când este împărtăşită”.

Studiul a fost realizat pe 30 de perechi de prietene, cu vârstele cuprinse între 20 şi 33 de ani, cărora le-au fost prezentate imagini cu o puternică încărcătură emoţională. Voluntarele fiind rugate apoi să le evalueze cu ajutorul unei scale de calificative – de la „foarte negativ” până la „foarte pozitiv”.

Cercetătorii au invitat câte o membră din fiecare pereche să facă un RMN cerebral – pentru ca medicii să îi monitorizeze reacţiile – iar voluntarele au fost invitate să vizioneze şi să acorde calificative acelor imagini, atât atunci când erau singure, cât şi atunci când erau împreună cu prietena lor cea mai bună.

Imaginile respective au fost considerate „mai pozitive” atunci când cele două prietene le vizionau împreună, au explicat cercetătorii din Cardiff, citaţi de The Sunday Times.

Comentarii