SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Familii celebre blestemate. Părinți și copii faimoși cu același destin tragic

20 iunie, 2017 Autor: Alexandru Rufanda Sursa: Wikipedia.org
Whitney-Krissi-Houston-594202

MONDEN



Istoria adună multe exemple de familii celebre blestemate, în care copiii au parte de același destin tragic precum cel al părinților lor. De multe ori, ei mor chiar în aceleași condiții. Raportul medical o confirmă, dar misterul rămâne!

Din vremea lui Napoleon, până în vremurile vedetelor sclipitoare de azi, există numeroase exemple de părinți și copii cu același destin blestemat. Familia actorilor Lee sau familia lui Whitney Houston pot fi numite pe drept cuvând familii celebre blestemate!

Carlo Buaonaparte și Napoleon Buonaparte
Tatăl lui Napoleon a murit de cancer la stomac în anul 1795, pe când el se afla la studii la Academia Militară din Paris. Fostul împărat avea să se îmbolnăvească de aceeași boală și să sfârșească în dureri cumplite. După ce a fost detronat și exilat pe insula Elena, starea de sănătate a lui Napoleon s-a înrăutățit dramatic.

În numai doi ani, a pierdut mult în greutate, a început să sufere de dureri acute abdominale și să verse sânge. S-a spus adesea că împăratul era otrăvit, dar medicii care au realizat autopsia au declarat că a murit de cancer la stomac, produs de bacteria Helicobacter pylori, pentru care nu se făcea un tratament corespunzător în acele vremuri.

 

Bruce Lee și Brandon Lee
Cine nu a auzit de cei doi actori faimoși, de origine asiatică, îndrăgiți de publicul din toată lumea? Când Bruce Lee, unul dintre cei mai talentați actori de la Hollywood și un luptător renumit, a murit din cauza unui edem cerebral, toată lumea s-a îndoit de verdictul medicilor. Avea 32 de ani și o constituție puternică. Nimeni nu vroia să creadă că s-a îmbolnăvit peste noapte. Toate suspiciunile s-au îndreptat către mafia din Honk Kong.

Iar când fiul lui, Brandon, a fost omorât pe platourile de filmare cu un pistol în care ar fi trebuit să fie gloanțe oarbe, mulți au fost convinși că cei doi Lee au fost victimele unei răzbunări. Brandon a fost omorât la 28 de ani. Amândoi tineri, amândoi cu aceeași carieră, amândoi au murit în condiții suspecte, în timp ce lucrau la cel mai important film al carierei lor.

Bruce-and-Brandon-Lee

Whitney Houston și Bobbi Kristina Brown
Atât mama, cât și fiica au fost găsite înecată în cadă, de la o supradoză, la 3 ani una după alta. Categoric, mama care s-a sinucis prima a fost un exemplu macabru pentru fiica ei, care, oricum, avea probleme cu drogurile. Oricum, circumstanțele celor două decese sunt suspecte.

Dincolo de droguri și o viață haotică, se pare că cele două femei au avut același destin tragic în iubire și nu au reușit să găsească un partener care să le salveze din cercul vicios în care trăiau. Și în viața lui Whitney, și în cea a lui Bobbi, bărbații violenți și abuzivi au adâncit problemele emoționale și au alimentat nevoia de a consuma droguri. Același destin l-au avut amândouă, iar mama a eșuat în a-și salva fiica la timp.

Singer Whitney Houston, right, sings with her daughter Bobbi Kristina Brown during a performance for 'Good Morning America' in Central Park on Tuesday, Sept. 1, 2009 in New York. (AP Photo/Evan Agostini)

Singer Whitney Houston, right, sings with her daughter Bobbi Kristina Brown during a performance for ‘Good Morning America’ in Central Park on Tuesday, Sept. 1, 2009 in New York. (AP Photo/Evan Agostini)

Comentarii