SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Femeile aflate la întreținerea soților asigurați medical vor primi indemnizații de maternitate

12 iunie, 2017 Autor: Adriana Onica Sursa: agora.md

SOCIAL



Începând de astăzi, dacă o femeie nu este asigurată medical și nu deține o slujbă aceasta oricum va putea primi indemnizație de maternitate dacă soțul ei are poliță de asigurare. Decizia a fost luată astăzi de Guvern, iar situația va putea fi confirmată prin carnetul de muncă şi prin declaraţia scrisă pe proprie răspundere că nu este persoană asigurată de riscul respectiv.

Proiectul de lege aprobat prevede modificarea şi completarea articolului 16 alin. (5) al Legii privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale a fost declarat neconstituţional de Curtea Constituţională.

Acesta prevedea că soţia se află în întreţinerea soţului asigurat dacă pe parcursul a 9 luni consecutive, premergătoare lunii acordării concediului de maternitate, nu a fost angajată și asigurată obligatoriu sau dacă şi-a pierdut statutul de asigurat în această perioadă.

Indemnizaţia de maternitate este acordată pentru pierderea capacităţii de muncă. Atât persoana care nu a contribuit la sistemul public de asigurări sociale, cât şi cea care a contribuit parţial, şi-au pierdut capacitatea de muncă şi se află de fapt în întreţinerea soţului salariat.

Pentru anul 2017 sunt necesare peste 182 milioane de lei în scopul implementării proiectului.

 

Comentarii