SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Festivalul de Film de la Cannes 2017 și-a desemnat câștigătorii. Ce film a obținut râvnitul premiu Palme d’Or

29 mai, 2017 Autor: Alexandru Rufanda Sursa: Agerpres.ro

CULTURA



Surpriză uriașă la Cannes: Palme d'Or a fost acordat duminică seara filmului suedez ''The Square'', o comedie feroce care satirizează lumea artei și înalta societate. Ruben Ostlund, a smuls publicului prezent la Cannes un "țipăt de fericire" după ce a devenit primul regizor suedez care a câștigat râvnitul Palme d'Or pentru cel mai bun film de la decernarea acestui premiu în 1955. El îi succede în palmares britanicului Ken Loach, încoronat anul trecut pentru drama socială ''I, Daniel Black'', relatează AFP și DPA.

 

În ”The Square”, adăugat în ultimul moment într-o competiție marcată de negativism, actorul danez Claes Bang îl întruchipează pe curatorul unui muzeu de artă contemporană care pregătește o expoziție despre toleranță și solidaritate. Însă universul său se schimbă total, odată cu furtul laptopului și portofelului său, în timp ce el salvează o femeie. În acest film, unul dintre puținele care au smuls râsete, Ostlund a vrut să denunțe prin sarcasm micile și marile temeri celor bogați față de migranți, refugiați și persoanele fără adăpost.

”Arta contemporană este ca orice alt domeniu. Poate fi bună sau rea. Când zgârii suprafața, afli ce este dedesubt”, a declarat regizorul într-o conferință de presă.

”Oslund a realizat un film extrem de amuzant cu o mână de maestru. Este vorba despre corectitudine politică, care este o dictatură, probabil la fel de rea ca orice altă dictatură. Acest subiect atât de serios a fost tratat cu o imaginație incredibilă”, a comentat președintele juriului, regizorul spaniol Pedro Almodovar.

Ruben Ostlund, în vârstă de 43 de ani, care și-a lansat cariera de regizor în urmă cu 13 ani, și-a câștigat faima internațională acum trei ani, cu drama sa ”’Force Majeure”.

”The Square” a fost unul dintre cele 19 filme aflate în competiție în această ediție pentru statueta Palme d’Or, care a fost încrustată anul acesta cu 167 de diamante pentru a marca cea de-a 70-a aniversare a celui mai longeviv festival de film.

”120 battements par minute” (120 Beats per Minute), o frescă despre criza SIDA din Franța anilor ’90 a regizorului francez de origine marocană Robin Campillo, și ”Faute d’amour” (Loveless, titlul original Nelyubov) al regizorului rus Andrei Zviagintsev, un film despre lăcomia clasei de mijloc din Rusia, figurau printre favoritele la Palme d’Or.

05291117975576375

Robin Campillo a câștigat totuși Marele Premiu, cel mai prestigios după Palme, pentru filmul său despre lupta asociației anti-SIDA Act Up la Paris, la începutul anilor 90, când boala făcea ravagii.

”Am trăit eu însumi o parte din scene”, a spus Campillo, amintind într-o conferință de presă cum a îmbrăcat trupul unui prieten care a căzut victimă bolii.

05291118975625796

Al treilea premiu al festivalului, Premiul Juriului, a mers la regizorul rus Andrei Zviagintsev (cunoscut pentru „Leviathan”, film nominalizat la Oscar în 2015 și la Palme d’Or în 2014, când a primit premiul pentru cel mai bun scenariu la Cannes) pentru pelicula sa ”Nelyubov”, ce prezintă o societate dezumanizată, prin povestea dispariției unui copil de 12 ani care nu mai suportă certurile părinților săi aflați în proces de divorț și care nu manifestă niciunul interesul de a-l păstra.

05291118975665296

Comentarii