SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Gazda ține primul toast și alte reguli de etichetă când ții paharul în mână

2 octombrie, 2014 Autor: Cristina Costea


Ținerea unui toast este unul dintre momentele-cheie ale unei petreceri și, cu siguranță, ai vrea să fie unul memorabil, atât pentru gazdă, cât și pentru invitați. Indiferent dacă intenționezi să ții un discurs serios sau unul amuzant, iată câteva reguli pe care trebuie sa le respecți și câteva greșeli pe care trebuie să le eviți pentru un toast reușit.

Gazda ține primul toast

De obicei, gazda petrecerii este cea care rostește primul toast. Ea va da tonul petrecerii și va mulțumi invitații pentru prezență.

Pregătește-l din timp

Un toast reușit este pregătit și repetat din timp. Mark Twain spunea că, de obicei, sunt necesare trei săptămâni pentru a pregăti un discurs improvizat. Gândește-te la mesajul pe care vrei să-l comunici și transmite-l în cât mai puține cuvinte.

Ridică paharul, chiar dacă e gol

Te poți pomeni fără băutură în pahar chiar în momentul în care cineva termină să țină un toast. Nu cere să ți se umple paharul, pentru a nu distruge magia momentului, ci ridică-l așa cum e, gol.

Nu bate în pahar

Nu bate în pahar cu cuțitul atunci când te pregătești să ții un toast. În schimb, ridică paharul orientat spre centrul sălii, pentru a da de înțeles că ești gata să începi.

Nu e obligatoriu să ciocnești

Ciocnitul paharelor e o tradiție veche, ce se credea că alungă spiritele rele. Dacă un invitat întinde paharul pentru a ciocni, răspunde-i cu reciprocitate, dar nu e necesar să mergi să ciocnești cu fiecare invitat în parte.

Nu bea în cinstea ta

Dacă gazda hotărăște să țină un toast în cinstea ta, nu ridica paharul și nici nu bea până invitații nu pun paharul pe masă. Altfel riști să te trezești într-o situație penibilă și să arăți plin de sine.

Nu uita să ții un toast în cinstea gazdei

Nu e ușor să organizezi un eveniment de succes, din acest motiv, ținând un toast în cinstea gazdei, îți vei demonstra gratitudinea și faptul că te-ai simțit foarte bine la petrecere.

 

Comentarii