SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

I-a luat 40 de ani să rezolve o problemă. Un matematician din R. Moldova susține că a rezolvat, în PREMIERĂ, o problemă veche de MII de ani.

24 aprilie, 2018 Autor: Gabriela Grițco Foto: timpul.md

CULTURĂ



Matematicianul Sergiu Miron, în vârstă de 92 de ani, primul absolvent de facultate şi primul doctor în ştiinţe din satul său de baştină Rotunda, raionul Edineţ, susține că după 40 de ani de cercetări a reușit să rezolve problema numărului π.

Acesta, care e autor a peste o sută de lucrări ştiinţifice, inclusiv nouă volume de carte de matematică, publicate în ţară şi peste hotare, a semnat un material în care explică pas cu pas munca sa de 40 de ani, precizează ziarulnational.md

Redăm mai jos materialul semnat de Sergiu Miron:

Mii de ani numărul π a fost o enigmă, care a frământat mințile multor generații de matematiceni. Deși pare adevărată versiunea potrivit căreea meșterii-dogari, constructori de butoaie au observat că există un raport între lungimea cercului unui butoi și diametrul lui și că acest raport nu depinde de lungimea diametrului. După ce această versiune a fost preluată de către matematicienii acelor vremuri, ușor s-a stabilit că acest raport este o fracție zecimală și a fost notată cu litera grecească π.

S-a început goana în căutarea cifrelor zecimale ale numărului π în ipoteza că acest număr ar putea fi o fracție zecimală finită sau periodică, ceea ce nu s-a întâmplat. Cele mai mule cifre zecimale ale numărului π determinate de către un singur savant, în număr de 16, îi revin matematiceanului german Kummer (1810-1893). Spre apusul vieții, însă, obosit de ani și dezamăgit de munca nejustificată matematiceanul Kummer a blestemat implicarea sa în problema număruluiπ. Dacă nu s-ar fi implicat în această problemă, a spus Kummer, ar fi realizat mai mult și mai important pentru dezvoltarea matematicii. Totuș înainte de moarte matematiceanul Kummer a rugat ca pe piatra de pe mormântul său să i se înscrie toate cele 16 cifre zecimale ale numărului π descoperite de către el de-a lungul vieții. Rugămintea i-a fost împlinită.

După ce am studiat metodele, probabile folosite în rezolvarea acestei probleme de către înaintașii noștri m-am concentrat la ramurile matematicii apărute la sfârșitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX. Apăruse o ramură specifică a analizei matematice, fondată de matematiceanul scandinav Insen (1859-1925) care se numea: funcții convexe și funcții concave.

Am verificat aplicarea noțiunii de convexitate la rezolvarea unor probleme rezolvate deja prin alte metode. Rezultatele m-au convins să probez aplicarea noțiunii menționate la rezolvarea enigmei π.

 

Comentarii