SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

VIDEO exclusiv cu Janna Friske când se trata la clinica din Hamburg

17 iunie, 2015 Autor: Ana Creascov Sursa: lifenews.ru


Redacția LifeNews a primit aceste imagini video cu 2-3 luni înainte ca vestea despre boala Janna Friske să apară. Momentele au fost înregistrate în luna octombrie a lui 2013, când familia a dus-o pe Janna la prima clinică europeană, în Hamburg.

Lupta devastatoare cu cancerul a început în Germania, mai exact la clinica Eppendorf, din Hamburg. Artista a fost însoțită de cele mai apropiate persoane: mama, soțul și fiul său. Cei patru s-au cazat la un hotel din vecinătatea spitalului.

Soțul legitim al Jannei, Dmitri Shepelev, a avut mare grijă de ea, ducând-o peste tot în scaunul ei cu rotile. La plimbare ieșeau foarte des, chiar dacă Janna nu mai putea merge.

În acel timp, nimeni nu cunoștea situația critică a interpretei, cu excepția familiei și a rudelor. Primele mesaje privitoare la boala ei au început să apară pe 15 ianuarie, 2014, iar membrii familiei au confirmat că Janna este grav bolnavă.

Pentru a continua reabilitarea Jannei, familia a pășit pragul diverselor clinici, ajungând și în China. Uneori se părea că artista își revine, începea să meargă și să vadă, dar medicii i-au avertizat că în urma radioterapiei, s-ar putea să apară complicații – modificări radicale la nivelul creierului. Așa s-a și întâmplat. Boala s-a întors și niciun tratament nu își mai făcea efectul.

Vă reamintim că Janna Friske s-a luptat cu tumoarea la creier timp de aproape 2 ani, iar în ultimele 3 luni s-a aflat în comă. Inima artistei a încetat să mai bată pe 15 iunie la ora 22:30, în casa ei de lângă Moscova. Înmormântarea va avea loc joi, 18 iunie, la cimitirul Arhanghelul Mihail din Moscova.

Comentarii