SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Imagini TULBURĂTOARE!!! Copil de 2 ani, salvat de pe şinele metroului din Milano – (FOTO, VIDEO)

15 februarie, 2018 Autor: Doinița Babalic Sursa: realitatea.md Foto: captură YouTube

DIVERSE



Un tânăr din Italia a fost numit ″erou″⁣, miercuri, după ce a intervenit de urgenţă şi a salvat un băieţel în vârstă de doi ani care căzuse pe şinele de metrou într-o staţie din Milano.

Toată scena a fost observată în timp real şi de agenţii staţiei de metrou pe monitoarele din centrul de comandă. Ei l-au avertizat imediat pe conductorul trenului, ce trebuia să ajungă în staţia respectivă, să reducă viteza.

Când am urcat, puştiul ţipa. Mi-am pus mâna pe umărul lui pentru a-l linişti. Mama lui era îngrozită. Ea mi-a mulţumit şi apoi am plecat”, a declarat studentul.

Copilul a fost consultat la un spital din Milano și, din fericire s-a dovedit că nu a suferit decât câteva vânătăi. Incidentul a redeschis discuţiile privind necesitatea unor panouri de protecţie la marginea peronului, aşa cum există în prezent doar pe unul dintre traseele metroului milanez.

Comentarii