SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Între cafea și sex e o relație strânsă

24 mai, 2015 Autor: Ana Creascov Sursa: telegraph.co.uk


Două cești de cafea pe zi îmbunătățesc rezistența bărbaților în pat, indiferent de greutatea lor sau de nivelul tensiunii arteriale.

Oamenii de știință au analizat 400 de subiecți și au ajuns la concluzia că bărbații care beau două cești de cafea pe zi au cu 42% mai puține șanse de a se lovi de disfuncții sexuale. Aceasta a scăzut ușor până la 39% pentru cei care beau trei cești de cafea.

Dacă greutatea și tensiunea arterială nu afectează deloc acest studiu, atunci impactul a fost redus printre bărbații cu diabet, care sunt supuși uneori lipsei erecției.

Medicii interzic consumul a mai mult de patru cafele pe zi, această cantitate de cofeină poate fi periculoasă, cauzând agitații, tremurături, iritabilitate, insomnie și tulburări gastrice. Profesorii de la Universitatea din Texas, Houston, susțin: „Cofeina declanșează o serie de efecte farmacologice care măresc fluxul de sânge la nivelul penisului prin relaxarea arterelor și a mușchilor.”

Studiile anterioare au demonstrat că nici femeile nu rămân „reci” după ce beau cafea – aceasta ajută la stimularea apetitului sexual. Așadar, cafeaua poate fi considerată băutură afrodiziacă, din moment ce atât la femei, cât și la bărbați, rata activității sexuale crește.

Cofeina se găsește și în energizante, în ceaiuri sau în băuturi pentru sportivi.

Comentarii