SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

iPhone 8 şi 8 Plus au baterii mai mici decât modelele precedente

16 septembrie, 2017 Autor: Mihaela Sorocean Sursa: unimedia.info Foto: unimedia.info
iphone-8-si-8-plus-au-baterii-mai-mici-decat-modelele-precedente-1505547094

TEHNOLOGII



Ne-am obişnuit de-a lungul timpului ca producătorii de smartphone-uri să îmbunătăţească hardware-ul în timp, multe dispozitive mobile fiind deja echipate cu acumulatori cu capacitate de peste 3.000 mAh. În cazul iPhone-urilor, aceste valori par să scadă de la generaţie la generaţie, fiecare dintre cele trei noi modele anunţate de Apple săptămâna aceasta fiind un pas înapoi la această categorie.

Conform @OnLeaks ,TENAA, comisia de testare şi aprobare a dispozitivelor care urmează să fie lansate în China, a dezvăluit că iPhone 8 este echipat cu un acumulator de 1.821 mAh, în timp ce modelul de anul trecut, iPhone 7, venea cu 1.960 mAh. De asemenea, iPhone 8 Plus vine cu acumulator de 2.675 mAh, modelul precedent oferea capacitate de 2.900 mAh. Nu ştim încă ce capacitate va avea bateria de pe iPhone X, însă se zvoneşte că aceasta va fi considerabil mai mare faţă de iPhone 8, întrucât ar putea veni într-o formă neobişnuită (în L).

În teorie, iPhone 8 şi 8 Plus ar trebui să ofere autonomie comparabilă cu cea de pe iPhone 7 şi 7 Plus, în ciuda acumulatorului mai mic. Chipset-ul A11 Bionic ar trebui să fie mai eficient din punct de vedere al consumului de energie, iar noua sa arhitectură hexa-core va putea schimba rapid între nucleele rapide şi cele mai lente, pentru a nu folosi cicluri de procesare inutil pentru activităţi de bază. Chipset-ul A10 rămânea pe cele două nuclee rapide atunci când una dintre aplicaţiile pornite necesitau utilizarea lor.

Este posibil ca noul design cu spate din sticlă şi integrarea tehnologiei de încărcare wireless să fi dus la limitarea spaţiului din interiorul telefonului, construcţia unibody de până acum oferind posibilitatea de a „înghesui” componente puţin mai mari. Vom vedea dacă într-adevăr iPhone 8 reprezintă un „downgrade” la capitolul autonomie atunci când telefonul va fi lansat în România, la sfârşitul lunii septembrie.

 

Comentarii