SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Îți place sexul? Află ce se întâmplă dacă îl faci în exces

20 aprilie, 2016 Autor: Redacţia PROMOTIME Sursa: Realitatea.net Foto:

SEX



Universitatea Carnegie Mellon a realizat un studiu, cu o durată de trei luni, la care au participat 130 de persoane căsătorite din America, cu vârste cuprinse între 35 și 65 de ani. Ele au fost împărțite în două grupuri. Persoanelor din primul grup li s-a cerut să facă sex de două ori mai mult decât de obicei, iar celuilalt grup nu i s-a oferit instrucțiuni.

În rezultat, persoanele care au făcut sex mai mult de 3-4 ori pe săptămână au devenit mai triste, și au spus că apetitul sexual li s-a diminuat.

Cercetătorii și-au explicat acest rezultat prin faptul că sexul li s-a părut ceva impus, lucru care le-a tăiat din apetit.
Astfel, experții în sex sfătuiesc oamenii ca, în loc să crească numărul contactelor sexuale, ar fi mai bine să creeze ambianțe plăcute, care să le trezească dorința de sex, și să găsească diferite metode astfel ca ambii parteneri să fie pe deplin satisfăcuți.

Comentarii