SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Johnny Depp poate fi pedepsit de autoritățile australiene, dacă nu ia măsuri

15 mai, 2015 Autor: Ana Creascov Sursa: lifenews.ru Foto: nbcnews.com


Celebrul actor și-a adus ilegal cățeii, de rasă Yorkshire Terrier, la filmări în Australia. Autoritățile australiene i-au dat ultimatum lui Johnny Depp: în 50 de ore actorul trebuie să scoată Terrierii de pe continent, în caz contrar câinii vor fi adormiți. Oamenii legii își explică poziția dură prin faptul că Depp și-a adus animalele de companie în avionul său privat, fără a cere permisiunea autorităţilor.

Potrivit presei locale, actorul a zburat în Australia în aprilie, pentru a participa la filmările pentru cea de-a cincea parte a filmului „Pirații din Caraibe”. Pe lângă faptul că a întârziat la filmări, fiind de negăsit câteva zile, Johnny Depp a decis să nu vină de unu singur, luându-i cu el pe cei doi prieteni.

„El a decis să aducă în țara noastră doi câini, fără permisiune și acte necesare”, a explicat Ministrul Agriculturii, Barnaby Joyce, jurnaliștilor. „Noi am aflat despre aceasta numai după ce el și-a dus cățeii la tuns.”, a mai adăugat acesta.

 

În Australia, pedepsele pentru încălcarea legilor, privind ecologia, sunt aspre, de aceea câinii trebuie adormiți. Scopul acestor măsuri este de a nu răspândi bolile pe teritoriul țării. Ministrul Agriculturii a declarat că nimeni nu este în putere de a încălca legea, chiar de a primit de două ori titlul de cel mai sexy bărbat din lume. Johnny Deep şi-a permis totuşi sa glumească pe seama aceasta, spunând că e puțin probabil să mai fie invitat la premiera noilor „Pirați din Caraibe”.

Comentarii