SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Kate Middleton, Ducesa de Cambridge, a născut un băiețel

23 aprilie, 2018 Autor: Gabriela Grițco

DIVERTISMENT



Ducesa Catherine de Cambridge, soţia prinţului William al Marii Britanii, a adus pe lume cel de-al treilea copil, un băiețel.

Palatul Kensington a anunțat cu puțin timp în urmă pe contul oficial de Twitter că Ducesa Catherine de Cambridge a născut un băiețel. Ducesa a născut la ora locală 11.01, băiețelul cântărind 3,8 kilograme.

Potrivit anunțului postat pe Twitter, Prințul William, Ducele de Cambridge, a fost prezent la nașterea băiețelului, iar atât mama, cât și noul născut, sunt sănătoși și se simt foarte bine.

Spitalul St Mary’s din Londra, unde Kate Middleton a adus pe lume cel de-al treilea copil, s-a pregătit de ceva timp de eveniment, existând numeroase restricții de circulație și de staționare în zonă.

 Ducesa a născut într-un salon de lux în aripa Lindo a spitalului St. Mary în Paddington, Londra, același loc în care s-au născut Prințul George și Prințesa Charlotte. Costul acestui salon este de 9,650 de dolari pe zi, iar acesta a fost închis de la jumătatea lunii martie, fiind pregătit pentru familia regală.

Ultima apariție oficială a Ducesei, înainte să nască, a fost în urmă cu o lună la un eveniment organizat pentru atleții care speră să participe la Jocurile Olimpice din 2020.

Până în acest moment nu se știe numele pe care cuplul regal britanic îl va alege. Potrivit speculațiilor, Philip, James sau Arthur sunt în topul preferințelor.

Bebeluşul este al cincilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, după fraţii săi, prinţesa Charlote, în vârstă de 2 ani, şi prinţul George, în vârstă de 4 ani, tatăl lor, prinţul William, şi bunicul lor, prinţul moştenitor Charles.

Comentarii