SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

La fiecare zece ani, omenirea devine mai inteligentă

12 martie, 2015 Autor: Laura Grigore Foto: neurocapability.wordpress.com


La fiecare zece ani, umanitatea simte o îmbunătăţire a nivelului de inteligenţă. Acesta este rezultatul unei analize aprofundate a 200 de oameni, cu vârsta cuprinsă între 20 şi 65 de ani, care locuiesc în 48 de ţări diferite.

 

Participanţii au făcut acelaşi test de inteligenţă timp de mai mulţi ani și au observat că cu cât s-a înaintat în timp, aceştia s-au descurcat mai rapid şi au obţinut rezultate mai bune.

Studiu a demonstrat că o data la zece ani, IQ-ul umanităţii creşte cu 20 de puncte. Cercetătorii nu ştiu care este motivul acestui progres, totuşi, susţin ei, această îmbunătăţire s-ar putea datora faptului că de la an la an, numărul copiilor în familie este tot mai mic. Iar datorită tehnologiilor avansate, părinţii au mai mult timp să-l dedice copiilor şi nivelului lor de dezvoltare intelectual.

Paralel cu acest lucru, oamenii de ştiinţă recomandă părinţilor ca să nu implice în educaţia celor mici atât de multe tehnologii, dar să se axeze mai mult pe comunicare. Din cauza suprasolicitării intelectuale, în ultimul timp numărul oamenilor care suferă de insomnii este în creştere. Drept rezultat, omenirea riscă să devină tot mai inteligentă, dar şi mai stresată.

Cercetarea a durat câţiva ani şi rezultatul este actual pentru orice locuitor al planetei, indiferent de locul şi nivelul de trai.

Comentarii