SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Lucrările unei pictorițe din Moldova, expuse la New York – (FOTO)

13 iulie, 2016 Autor: ADMIN


În Moldova, tinerii artiști par a fi tăcuți și necunoscuți. Însă, fiți siguri că, undeva peste hotarele țării, ai noștri își fac un nume răsunător. Înarmați cu talent și entuziasm, moldovenii cuceresc cu îndrăzneală culmi străine. E și cazul Olgăi Percinschi, tânăra pictoriță, pornită să uimească lumea prin intermediul artei.

Polonia, India, Japonia, Franța și Italia – sunt doar câteva țări în care au fost expuse lucrările artistei debutante. După ce a cunoscut succesul în marele centre culturale europene și asiatice, moldoveanca Olga Percinschi a ridicat miza și a plecat în căutarea norocului tocmai la New York.

DSC_8306

Independentă și mereu stăpână pe situație, doar așa poate fi o femeie care a reușit în scurt timp să devină membră a Uniunii Artiştilor Plastici, a Asociaţiei Internaţionale de Artă Plastică (AIAP) şi a Clubului Internaţional al Femeilor din Moldova. Iar, recent, a obținut titlul de doctor în art marketing!

În perioada 30 iunie – 8 iulie, Olga Percinschi a participat la festivalul „World Tour 2016”, găzduit de un centru cultural din Manhattan. Tânăra artistă este susținută și de Galina Nipomici, reprezentanta Misiunii Permanente a Republicii Moldova pe lângă Organizația Națiunilor Unite (ONU).

Împreună, acestea le-au oferit americanilor o incursiune în arta Republicii Moldova. Întrebată despre impactul vizitei pe pământul făgăduinței pentru viața și cariera sa, Olga ne povestește cu entuziasm despre frumoasa ei aventură.

-New York ne este cunoscut și sub numele de „The big apple”. Este un oraș care te cucerește din prima și oferă o senzație de măreție, putere și belșug. Aproape zilnic am colindat străzile frumoase ale Manhattan-ului, unde am și locuit. Zona „Upper east side” are în împrejurime mai multe muzee, the 5th Avenue și faimosul Central Park, unul din cele mai mari parcuri artificiale din lume. Anume acolo poți să te întinzi leneș pe iarbă și să te uiți la cer. Ca să înțelegeți, doar în Manhattan puteți găsi o mulțime de parcuri: Bryant Park, Washington Square Park, Battery Park, Hudson River, Union Square, iar partea cu adevărat verde a orașului este în Brooklyn.

-Eu sunt ferm convinsă că anume New York este unul din centrele mondiale ale filmului, muzicii, modei și culturii, deoarece aici zilnic imigrează persoane cu un potențial sporit, iar concurența e foarte mare în orice domeniu. Toți oamenii talentați vin să-și exprime individualitatea. Dacă ai reușit să cucerești acest oraș, atunci ai cucerit și restul lumii. Faima de aici se răspândește oriunde, căci orașul este unul multicultural, cu imigranți provenind din peste 180 de țări.

-Eu mereu îmi ziceam că sunt „omul lumii”. Nu judec persoanele după religie, statut sau vârstă. Din această cauză, acest oraș îmi e foarte aproape de inimă. Atmosfera lui cosmopolită te cucerește. Nu am întâlnit-o în nici o altă metropolă a lumii. La New York auzi toate limbile Pământului și vezi oameni de toate felurile. Este un amalgam cultural extrem de viu. Vreau să mă întorc aici!

Lucrările pictoriței pot fi admirate pe pagina ei oficială: www.percinschi.com.

 

Comentarii