SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Meghan Markle a avut prima sa apariţie alături de regina Elisabeta a II-a la un eveniment oficial – (VIDEO)

13 martie, 2018 Autor: Natalia Acciu Sursa: jurnalul.ro Foto: google.com

MONDEN



Cu toate că nu este încă membră a familiei regale, Meghan Markle i s-a alăturat luni în premieră reginei Elisabeta a II-a şi altor membri de rang înalt ai casei regale la unul dintre cele mai importante evenimente ale anului pentru monarh, slujba de Ziua Commonwealth.

Participarea actriţei americane la slujba de la Westminster Abbey este o un punct major de cotitură pentru viitoarea soţie a prinţului Harry, fiind prima dată când ea a participat la un eveniment oficial alături de regină.

Sărbătorită în întreaga Commonwealth, ziua reprezintă o oportunitate pentru fiecare din cele 53 de state membre ale organizaţiei să scoată în lumină valorile pozitive ale familiei de naţiuni, potrivit agenţiei britanice de ştiri.

În mesajul său de Ziua Commonwealth, regina a elogiat „conexiunea din cadrul Commonwealth” care le permite oamenilor din diferite naţiuni să se apropie unii de alţii şi să celebreze „diversitatea”.

Londra urmează să găzduiască în curând o reuniune a liderilor din Commonwealth iar regina, care este lidera organizaţiei, a vorbit despre evenimentul bienal ca despre un exemplu al modului în care consensul „poate contribui la crearea unui viitor care este mai echitabil, mai sigur, mai prosper şi mai sustenabil”.

În condiţiile în care Marea Britanie părăseşte Uniunea Europeană importanţa Commonwealth ar putea creşte, potrivit unor comentatori.

La eveniment au mai participat prinţul de Wales, ducesa de Cornwall, ducele de York, prim-ministrul Theresa May, dar şi ducele şi ducesa de Cambridge.

Prinţul Harry şi Meghan Markle au fost întâmpinaţi cu strigăte de public la sosirea la Westminster Abbey. Actriţa americană era îmbrăcată într-o rochie şi şi un pardesiu create de Amanda Wakeley şi o pălărie care este o creaţie a lui Stephen Jones.

Harry şi Meghan şi-au exprimat angajamentul faţă de Commonwealth şi popoarele membre în cadrul unui interviu de după logodna lor. Prinţul a declarat atunci că aşteaptă amândoi cu nerăbdare să călătorească în Commonwealth şi să se întâlnească cu o parte din cei 2,4 miliarde de oameni din cele 53 de state membre.

Un militant pentru drepturile omului, Peter Tatchell, a condus un protest zgomotos peste drum de catedrală, în cadrul căruia activiştii au bătut în tobe şi au scandat sloganuri care cereau mai multe drepturi pentru comunitatea LGBT din ţările Commonwealth.

Tatchell a făcut apel la nepoţii reginei şi la partenerele lor să fie vocali pe această temă, afirmând că în 37 de state din Commonwealth homosexualitatea este o infracţiune, în nouă codurile penale prevăd pedeapsa la închisoare pe viaţă pentru această infracţiune, iar în două dintre ele există chiar pedeapsa cu moartea pentru persoanele homosexuale.

„Sperăm că membrii mai tineri ai casei regale, precum William, Catherine, Harry şi Meghan, vor recunoaşte imensa persecuţie suferită de comunitatea LGBT în Commonwealth şi vor aborda deschis acest subiect, cum au făcut şi cu alte chestiuni sociale”, a declarat el.

Meghan Markle, care a devenit cetăţean britanic, s-a alăturat familiei regale în intonarea imnului naţional la începutul slujbei.

În timpul slujbei, Theresa May a citit din biblie, iar fostul membru al trupei One Direction Liam Payne a cântat melodia lui John Mayer „Waiting On The World To Change”.

Printre cei 2.000 de oameni care au participat la slujbă s-au aflat premierul maltez Joseph Muscat, ambasadori, politicieni de rang înalt din Marea Britanie şi din Commonwealth, lideri religioşi şi peste 800 de elevi şi tineri.AGERPRES

Comentarii