SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Mesaj emoționant de la Tatiana Heghea pentru viitoarele mămici. – (VIDEO)

11 ianuarie, 2018 Autor: Doinița Babalic Foto: unica.md

MONDEN



Tatiana Heghea se simte nostalgică dar în același timp nerăbdătoare să-și țină în brațe cel de-al doilea copilaș.

Interpreta a lăstat de curând un mesaj emoționant pe pagina s-a de facebook în care scrie că abia așteaptă să mai apară un omuleț în familia acesteia.

„Trăiesc o stare de nostalgie și sentiment de așteptare pentru încă un pui de om în familia mea.”

Mesajul a fost însoțit de minunata ei piesă „Pui de om” dedicată fiicei Raluca, care fost lansată acum un an și ceva în urmă.

Amintim că Tatiana Heghea se află în ultima lună de sarcină, aceasta așteaptă un băiețel și în curând îl va putea strânge la piept.

Am fost curioși să aflăm cum se simte interpreta în această perioadă și cum se pregătește de marele eveniment. Aceasta ne-a declarat că savurează din plin aceste clipe.

„Mă simt foarte bine, savurez din plin ultima lună în care suntem în trei, și încerc să-mi imaginez cum o să fim o familie, deja, din 4 membri. Mă pregătesc psihologic. O pregătesc pe Raluca, îi explic des că acolo în burtică stă un frățior.”

Interpreta ne-a mai declarat că pentru ea sarcina este o plăcere și chiar dacă burtica e destul de măricică, aceasta se mișcă încă cu viteza vântului, și își poate realiza toate activitățile planificate.

„Sunt absolut conștientă și recunoscătoare lui Dumnezeu pentru natura mea de femeie care îmi permite să savurez la maximă intensitate perioada unei sarcini, deoarece sunt conștinetă că fiecare femeie își duce sarcina individual, și indiferent cum nu ar fi, este un act de eroism pentru că suportă și dezvoltă un suflet de om. Însă atunci când, ca și în cazul meu, sarcina mai e și o plăcere, poți să-ți continui activitățile, să rămâi în formă și să te miști cu viteza vântului, atunci bucuria este și mai mare.”

Tatiana Heghea transmite, de asemenea, un mesaj emoționant pentru toate viitoarele mămici și le îndeamnă să conștientizeze cât de norocoase sunt că au marea posibilitate de a da viață unui suflet.

„Le urez să-și descopere talentul care este acolo undeva ascuns. Să conștientizeze cât de norocoase suntem că dăm viață unui suflet. Să ne asumăm un rol primordial de a fi ocrotitorul acestui îngeraș, care urmează să apară. Le doresc să savureze, să se alinte și să înțeleagă că pe lângă toate activitățile unei femei emancipate și moderne, în secolul nostru, cea mai vitală și importantă funcție a unei femei este de a deveni MAMĂ.”

Redacția PROMOTIME.MD îi urează Tatianei Heghea o naștere cât mai ușoară și îi mulțumește pentru toate colaborările fructuoase pe care le-a avut împreună, și pentru cele care încă urmează.

 

Comentarii