SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Mirela Urușciuc, despre primul dans: ”Dacă oamenii se iubesc, vibrația din inimilor lor se va simți în fiecare gest”

23 februarie, 2016 Autor: Ecaterina Beschier
katea

DIVERSE



Atunci când doi oameni se iubesc, se vede-n privirile lor o scânteie. Nimic nu e mai presus acestui frumos sentiment, când între El și Ea tună și fulgeră emoție. Pentru a da contur pasiunii, îndrăgostiții ce-și leagă viețile într-un destin apelează la un coregraf. Acesta le valorifică și exprimă povestea de iubire printr-un prim dans conjugal. Să vedem ce sfaturi ne dă specialistul în domeniu, Mirela Urușciuc.

 

Când trebuie să apeleze mirii pentru a începe lucrul la primul dans?

Experiența mi-a demonstrat că o lună de pregătiri e mai mult decât suficient. Bineînțeles, că totul e foarte individual și depinde mult și de pregătirea celor doi. Până și cele mai modeste perechi, care afirmau că nu o prea au cu dansul, s-au descurcat de minune în 5-7 lecții. Cu puțină implicare din partea tuturor, chiar se pot face lucruri frumoase.

katea2

Cum a fost primul vostru dans de mire și mireasă?

Pentru că ritmul ne caracterizează pe ambii, am ales ca dansul nostru să fie pe măsură. Ne-am făcut de cap cum am putut, a fost un dans zburdalnic și energic. Bietul hair stylist se crucea văzând cum îmi zboară agrafele. A fost distractiv, așa cum mi-am și dorit.

Cine alege muzica?

Alegerea muzicii e un proces la care, după mine, mirii trebuie să participe neapărat. Poate au o poveste la care  țin în mod special, legată de vreo anume piesă, poate s-au cunoscut în niște circumstanțe care pot fi ”amintite” în cântec etc. Eu mizez tare mult pe emoție. Primul dans trebuie să răvășească suflete, să transmită iubire, să uimească.

katea3

Și dacă mirii nu pot dansa, nu arată caraghios?

Știu la ce te referi. E momentul ăla când un coregraf vrea să dea unor nedansatori tot buchetul de mișcări din arsenalul pe care-l are. Și se chinuie să stoarcă din ei o priză complicată, care oricum n-o să le iasă, minim pentru că mireasa va purta o rochie de tip prințesă, iar mirele, în general, e mai josuț și, pur fizic, statura nu-i permite să facă așa gen de acrobații. Sunt o mulțime de momente de acest gen, de care trebuie să ținem cont. De asta, în primul rând, te uiți la materia primă, la oamenii cu care urmează să interacționezi. Îi întrebi cum își închipuie ei acest moment. Vor sau nu vor ”artificii” dansante.

katea4

Care au fost cele mai memorabile colabărări în acest sens?

Eu, în general, salut mirii îndrăzneți, care au curajul să aleagă altceva decât un vals clasic. Mi-a plăcut să lucrez cu o pereche ce-a dansat sub o piesă ritmată de Michael Jackson, unii au fost personaje de poveste (Frumoasa și bestia) și au sincronizat primul lor dans cu imagini din desenele animate, alții au făcut adevărate flash mob-uri cu tot alaiul de vornicei. E o adevărată plăcere să creezi ceva ce, cu siguranță, va aduce bună dispoziție invitaților.

Care e secretul dansului perfect?

Dansul e un mod de expunere, unul plastic, al simțurilor. Dacă oamenii se iubesc, vibrația din inimilor lor se va simți în fiecare gest făcut. E de datoria coregrafului să prindă unda celor doi și să creeze ceva unic pentru ei.

Comentarii