SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Miss Midpoint a adunat toate frumusețile Chișinăului

26 august, 2015 Autor: Ana Creascov
IMG_5672


Marți, 25 august, a avut loc în binecunoscutul local din Chișinău, Midpoint - Cafe, Louge, un foarte reușit concurs de Miss. Toate frumusețile orașului au fost prezente, atât în concurs, dar și în public.

În 15 aprilie 1951 a fost organizat la Londra, pentru prima dată în lume, concursul „Miss World”, care de atunci a devenit o tradiție neîntreruptă. Selecția și etapele au durat până la 29 iulie, când au fost decernate premiile, atât căștigătoarei trofeului, cât și următoarelor 4 clasate, distinse cu medalii.

Senzația evenimentului a fost, cu siguranță faptul că participantele se prezentau în ținuta bikini, ceea ce constituia o premieră.

Și acum, când am aflat că tradiția acestor concursuri este atât de lungă, iar în Moldova sunt foarte multe femei frumoase, cum ar fi putut rata localul Midpoint, ocazia de a organiza un astfel de concurs?

Sub sloganul „Beauty will save the world!”, în finală au ajuns 10 frumuseți care au defilat în costum sportiv, dar și în ținute elegante, de seara. Poate organizatorii vor hotărî ca data viitoare să se întoarcă la forma clasică a concursului, și să le vedem pe concurente în ținuta bikini, cea care a consacrat Concursul de Miss.

Frumoasa câștigătoare are 18 ani și este o focoasă brunetă care a cucerit juriul cu zâmbetul ei fermecător. Se numește Doina Buza ( cu pseudonimul Donna Morel), are înălțimea 1,75 m și dimensiuni de model: 89 – 63 – 94. Este elevă la Colegiul Național de Comerț ASEM , specializarea Tehnologia Alimentației Publice. Donna este pasionată de gătit, merge regulat la sala de sport (altfel cum ar putea avea o siluetă așa frumoasă) și-i place să citescă.

Ea a câștigat locul II la Campionatul Național de Gastronomie, în 2015. Ca o probă de concurs, Donna a pregătit juraților un cheesecake rece din cremă de brânză, biscuiți, frișcă și fructe de pădure. Neoficial, vă putem declara că juriul „s-a bătut” pe rețeta Doinei.

În concluzie, Miss Midpoint a fost un concurs frumos, care s-a bucurat de succes și mai așteptăm astfel de evenimente de la Midpoint.

Comentarii