SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Multiple cazuri de gripă depistate în ultima săptămână, iar 3000 de persoane cu infecţii acute ale căilor respiratorii

30 ianuarie, 2018 Autor: Natalia Acciu Sursa: jurnal.md Foto: google.com

SOCIAL



Numărul de cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare este în creştere. Astfel, în perioada 22 – 28 ianuarie, în capitală au fost raportate 2 835 de cazuri noi, în comparaţie cu săptămâna precedentă, când s-au înregistrat 2 491 cazuri. În aceste condiţii, morbiditatea prin IACRS a crescut cu 12,1%.

„S-au atestat cazuri de boală la 1 868 de copii cu vârsta de până la 17 ani. Cei mai afectaţi sunt copiii cu vârsta de până la 6 ani – 1 122 de cazuri, dintre ei 411 sunt copii instituţionalizaţi. În perioada menţionată, au fost internaţi 52 de bolnavi, 37 dintre ei fiind copii. Rata copiilor spitalizaţi a constituit 71,2%”, se arată într-un comunicat.

De asemenea, în perioada de monitorizare, în municipiu, au fost înregistrate nouă cazuri de gripă sezonieră, inclusiv şase cazuri la copii cu vârsta de până la 17 ani. În total, de la începutul anului curent, în municipiu au fost înregistrate 14 cazuri de gripă.

În scopul monitorizării circulaţiei agentului patogen prin gripă şi IACRS, pe parcursul săptămânii de raportare, au fost prelevate 16 probe. Dintre cele 10 probe (62,5%) cu rezultat pozitiv, au fost identificate şase probe cu virus gripal tip B şi patru probe cu virusuri non-gripale (Coronavirus, Rinovirus).

Comentarii