SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Nicoleta Nucă: “Am realizat că eu până acum nu am trăit o poveste de dragoste adevărată” – (FOTO)

6 iunie, 2017 Autor: Adriana Onica Sursa: ciao.ro
16317677-1464676231

INTERVIURI



Nicoleta Nucă a devenit cunoscută după ce a participat la concursul “X Factor”, de la Antena 1. Chiar dacă nu a câștigat, și-a dorit foarte mult să cânte iar prima ei piesa „Nu sunt”, a cucerit publicul imediat după ce a fost lansată. Despre muzică, timp liber, și multe altele aflați în interviul pe care Nicoleta Nucă ni l-a oferit în exclusivitate.

Nicoleta, s-au scris multe, s-au spus multe despre tine. Spune-ne ce nu se știe până acum?

Lumea știe tot despre mine, chiar și ceea ce nici eu nu știu despre mine (n.n. râde).

Cum ești atunci când ai o zi liberă? Cu ce ești diferită față de cea care ești pe scenă?
Cred că diferă doar vestimentația, în timpul liber mă îmbrac mai confortabil. Eu, ca om însă, sunt aceeași și acasă și pe scenă.

De-a lungul timpului ai fost des criticată? Te-a judecat lumea pe nedrept?
Lumea critică și judecă tot timpul, fără oprire, și nu ai cum să le interzici plăcerea de a-ți citi trecutul și viitorul, cum ești, cum gândești și ce urmează să faci. Eu am înțeles asta și nu mai dau atenție vorbelor goale. Niciodată nu poți să placi tuturor, important e să fii tu în armonie și echilibru cu tine însuți și alegerile pe care le faci.

Cum reacționezi când cineva încearcă să te abată de la drumul tău?
Uneori e bine când cineva încearcă să te abată din drumul tău, astfel tu înțelegi mai bine care este acesta.

IMG_2642-768x1024

Cum faci să te autodepasesti?
Încerc să nu mai repet a doua oară greșelile făcute, asta tot e un soi de autodepăsire.

Cât de mult contează din punctul tău de vedere imaginea în industria muzicală?
Industria muzicală, în general, este bazată pe imagine și aparențe. Ceea ce vezi nu este niciodată ceea ce pare. Toată lumea crede că știe tot despre tine, dar, de fapt, nu știe nimic și să lupți pentru adevăr este o bătălie pierdută din start. În spatele cortinei există talent, ani de muncă, sacrificii, alegeri corecte, alegeri greșite, victorii, eșecuri. Nu e atât de interesant.

Care sunt părțile showbizului cu care nu te asociezi?
Lucrurile de proastă calitate, în general.

Atunci când lansezi o piesă, de unde te inspiri?
Până acum am cântat piese scrise de compozitori, în multe din care m-am regăsit și eu. Dar de curând am început să cochetez cu compoziția și abia aștept să lansez noul single, pe care l-am scris împreună cu Theea Miculescu, inspirându-mă din experiențele și trăirile mele.

Nicoleta-Nuca-camasa-alba-pantaloni-dungi-evazati-bentita-1tifet-683x1024

Cum îți găsești motivația atunci când obosești?
Legenda spune că atunci când faci ceea ce îți place, nu obosești niciodată. (n.n. râde). Adevărul este că obosesc și eu și când se întâmplă asta, dorm pe mine Somnul mă regenerează fizic și mă ajută să-mi aranjez gândurile la locurile lor și să merg mai departe. (n.n. râde)

Cum îți petreci timpul liber?
Merg la actorie, dans, sală, citesc, ies cu prietenii, mă uit la filme.

În afară de a cânta la ce te mai pricepi foarte bine?
Nu știu.

Faci sport? Ce sport practici?
Merg la sală și la dans.

În momentul de față ai iubit?
Nu am iubit! (n.n. râde). Dar în cazul în care aș avea un iubit, știu să-mi gestionez timpul astfel încât să am timp și de el, bineînțeles în condițiile în care el înțelege și acceptă că pentru mine cariera este pe primul loc.

Nicoleta-Nuca-x-factor

Gătești ? I-ai găti iubitului? La ce anume te pricepi cel mai bine?
Nu-mi gătesc mie, darămite iubitului ipotetic. Nu sunt tocmai o bucătăreasă iscusită (adevărul e că nici nu urmăresc asta în viață), dar știu să gătesc câte ceva.

Obișnuiești să minți?
Nu, încerc să fiu mereu sinceră. Dar există în viață și situații în care e mai bine pentru tine și cei din jur să camuflezi adevărul.

Cum a fost primul sărut?
Wow…nu cred că mai țin minte asta..

Dar prima poveste de dragoste?
Cred că înaintând în ani percepția asupra anumitor evenimente sau sentimente se schimbă și fiind mai maturi le conștientizam mai bine. Dacă la 15-16 ani credeam despre prima mea relație că este una de dragoste, acum realizez că era bazată pe atașament, atracție și curiozitate. La fel s-a întâmplat cam în toate relațiile de până acum și am realizat că, de fapt, eu încă n-am trăit acea „poveste de dragoste”.

nicoleta-nuca-2-640x1024

Ești romantică? Care a fost cea mai frumoasă declarație de dragoste primită?
Hmm…nu cred sau, probabil încă n-am întâlnit acel bărbat care să reusească să trezească asta în mine. Dacă aș fi fost o romantică cred că cea mai frumoasă declarație de dragoste ar fi fost aceea când iubitul de pe atunci a venit și a agătat în fața școlii un cearceaf cu un mesaj de dragoste și un mare „te iubesc”, dar eu n-am reacționat tocmai după asteptările lui. Mă ascundeam să nu mă vadă nimeni și aș fi vrut în momentul ăla să pot intra în pămant. Sunt de părere că iubirea se face în doi, în intimitate, nu în văzul tuturor și prin manifestări gălăgioase pe pereții caselor sau a Facebook-ului!

Ești o fire posesivă și geloasă atunci când iubești?
Nu. Cred că dragostea este bazată în primul rând pe încredere. Trebuie să ai încredere în persoană de alături așa cum ai încredere în tine însuți. Dar, de cele mai multe ori, gelozia și posesivitatea pornesc tocmai din neîncrederea în sine.

Nicoleta-nuca-684x1024

Te-ai gândit să faci un copil?
Da, dar cu siguranță nu în viitorul apropiat. Dorință de a face un copil vine și atunci când întâlnești persoană potrivită.

Dar nuntă? Crezi că un act schimbă situația cu ceva?
Da, un act schimbă situația pentru că atunci când divorțezi se împart averile la jumătate :)))). Lăsnd gluma la o parte cred că nici un act și nici o ceremonie fastuoasă nu schimbă legătura de suflet care se creează între doi oameni care se iubesc.

Oferi a două șansă cu ușurință?
Depinde de situație. Dar de cele mai multe ori nu.

Ce n-ai ierta niciodată?
Trădarea fizică și morală.

Comentarii