Noua melodie a lui The Weeknd pune pe gânduri fanii. Să-i fie oare dor de Selena Gomez?

MONDEN
Selena Gomez suferă de lupus, o boală cronică autoimună care atacă țesuturile și organele celui în cauză. Pe fondul acestei probleme, anul trecut, artista a avut nevoie de o intervenție chirurgicală în care a primit un nou rinichi de la una dintre prietenele ei apropiate, Francia Raisa.
În una din noile lui melodii, „Call out my name”, Abel cântă într-un vers despre cum ar fi vrut să-și dea unul din rinichi pentru a putea fi împreună mereu astfel cu persoana iubită. Deși numele Selenei nu apare nicăieri în piesă, fanii au făcut imediat legătura între versurile piesei și fosta lui iubită care a avut nevoie de un transplant de rinichi.
„Am spus că nu simțeam nimic, dar am mințit/ Ți-aș fi dat o parte din mine pentru ca tu să trăiești”, a fost unul dintre versurile cu trimitere la situația de sănătate a cântăreței.
Fanii de pe Twitter au glumit despre declarația artistului, susținând că ei abia primesc câte un mesaj de la persoana iubită, în timp ce el i-ar fi dat iubitei sale chiar și un rinichi.