SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

,,Nu cred că există o femeie mai frumoasă decât cea care dimineaţa se alintă în cămaşa bărbatului său”

2 martie, 2015 Autor: Daniela Timofti Foto: Arhiva personală


Pasiunea, dedicația, speranța, lacrimile și iubirea necondiționată sunt temele pe care le abordează Augustina Șiman în noua sa carte ,,Cămașa lui”. O explozie de sentimente, un amalgan de trăiri și o poveste care este înfiripată din trăirile multor femei.
  • Care este tema și mesajul cărții ,,Cămașa lui”?

Cartea abordează comuniunea bărbat-femeie şi toate artificiile de emoţii precum: speranţa, iubirea necondiţionată, pasiunea, dedicaţia, dezamăgirea, renaşterea, care se aprind la mijlocul celor două trupuri. Pe măsură ce acestea se apropie sau se îndepărtează, la propriu şi la figurat.

O fi o carte despre iubire, dar îmi displace atât de mult să îi spun aşa. Ca autoare am încercat să păstrez iubirea, dar, în acelaşi timp, şi să o depăşesc ca şi tematică. Asfel, ,,Cămașa lui ” a devenit o carte despre El, despre bărbaţi, scrisă din ascultarea vocilor feminine care au iubit, şi pe alocuri, bineînțeles, din propria-mi ascultare. Este o „cercetare” a bărbatului prin prisma speranţelor de iubire pe care le poate avea o femeie, având ca şi mesaj pentru bărbaţi faptul că uneori, de îndată ce-ţi pui cămaşa pe trupul şi pe sufletul ei, poţi să îi schimbi soarta pentru totdeauna, e foarte important să fie conştienţi de acest fapt, fiindcă prea des uităm că suntem responsabili de ceea ce devin oamenii după noi, iar pentru femei cartea aduce drept mesaj faptul că toate „cămăşile” ne învaţă ceva, chiar şi cele mai nepotrivite.

 

  • Ce semnifică titlul?

Titlul este o invitaţie pe sub cămaşa lui, ca cititorul să descopere ce poate deveni o femeie sub cămaşa bărbatului pe care îl iubeşte, cât de mult bucata de pânză care îi cuprinde conturul taliei, umerii, pieptul, îi remodelează sufletul, crezul de viaţă, destinul.

Vorbesc despre el – în milimetri, despre cum îți poate fie săruta, fie vandaliza pielea dezgolită. Metafora titlului este una absolută, fiindcă aşa îi purtăm cămaşa – pe pielea goală, la fel precum iubim – sincer, expunându-ne şi oferindu-i fiinţa în totalitate şi, prin urmare, devenind vulnerabile. Cred că titlul dă şi senzaţia unei destăinuiri, lucru confirmat prin cele peste 20 de solilocvii, câteva poezii de structură modernistă şi mai multe aforisme, iar mai presus de atât cred că multor femei titlul le-a oferit intuiţia conţinutului cărţii, regăsindu-şi, cu mare certitudine, pasaje din visuri, din iubiri, din viaţă, din el sau din  „noi” în cele 160 de pagini.

 

  • Cum a apărut ideea acestei cărți?

Am intuit despre existenţa acestei cărţi de îndată ce am lansat videoclipul „Parfumul”. Brusc mi s-a făcut atât de dor de o carte tradiţională, de mirosul şi de foşnetul foilor manuscrisului, încărcat cu urme de pix, pe care îţi rătăceşti buricele degetelor, analizînd minuţios fiecare cuvânt, propoziţie, frază. Mi-a fost dor să îmi murdăresc mâinile cu cerneală şi să îmi spăl sufletul – fiindcă asta ţi se întîmplă când scrii, când îţi faci notiţe pe manuscris, când creezi. Mi-a fost dor să revin la textele mele – de parcă aş reveni la mine. Am (re)citit, am ales minuţios textele pentru noua carte şi, ca să fiu sinceră: am plâns de atâtea ori. Sunt texte pe care sunt sigură că nu o să pot niciodată să le citesc cu voce tare, dar datorită cărora cartea aceasta îşi ţipă mesajul.

Am lucrat asupra manuscrisului foarte mult timp, îi tot aduceam modificări şi abia acum realizez faptul că oarecum „amânam” cartea, nu fiindcă îmi displăcea conţinutul, ci fiindcă nu aveam curaj. E atât de sinceră şi, în acelaşi timp, atât de complexă, inspirată din poveştile a multor femei minunate care îmi confesau cu voci tremurânde durerile lor de viaţă, încât îmi era frică că aş putea să nu fiu înţeleasă corect. Până într-o seară când am rămas singură (tete-a-tete) cu manuscrisul şi cu amalgamul de amintiri, de experienţe de viaţă străine şi cea proprie, care m-au marcat, voalate toate în metafore şi rătăcite printre fraze. am spus în gînd „Mulţumesc” şi am semnat „Bun pentru Tipar”, iar de atunci în colo „Cămaşa lui” capătă tot mai mulţi cititori, care nu ezită să mă găsească şi să mă răsplătească înapoi cu acel „Mulţumesc”. Astfel, „Cămaşa lui” m-a învăţat un lucru foarte important, că nimic în viaţă nu este întîmplător şi creaţia a ajuns să îşi depăşească creatorul.

 

  • Există un El a cărui cămașă o îmbraci seara?

Chiar şi în textul de introducere al cărţii spun că „nu cred că există o femeie mai frumoasă decât cea care dimineaţa se alintă, se dezmiardă, înfloreşte, prinde viaţă în cămaşa bărbatului său”. Este un raționament desăvârșit faptul că acea cămaşă poate să te împlinească. În cazul meu totuşi acum nu există un El a cărui cămaşă o îmbrac seara. Am o cămaşă rătăcită prin „dulap”, dar aceea nu se mai poartă deja. De altfel, este onorabil pentru orișicare femeie la o anumită vârstă să aibă o astfel de cămaşă, cel puţin pentru a o privi cu gratitudine. Totuşi, sunt o romantică incurabilă, cred în existenţa lui şi, mai presus de atât, sunt sigură de faptul că unele cămăşi se poartă multe-multe seri la rând, rotunjind numeric o întreagă viaţă în care parfumul tău şi parfumul lui se contopesc într-un tot întreg în spaţiul dintre piele şi pînză.

  • În carte întâlnim un jurnal personal?

Anume din considerentul fricii ca noua carte să fie interpretată ca un „jurnal” am tot amânat tipărirea acesteia, lucru despre care am vorbit anterior. Cartea depăşeşte colosal frontierele propriei experienţe, dar totuşi am hotărât să păstrez formula de narare de la persoana întâi, pentru a-i conferi sinceritate, dar şi din cauza faptului că am păstrat în mine ecoul vocilor tuturor femeilor care au hotărât să mi se destăinuie şi pe care le-am prins într-o îmbrăţişare când se prăbuşeau. Cartea este, prin urmare, un conglomerat al mai multor experienţe materializate în texte care au fost aranjate potrivit unei axe de evoluţie a comuniunii bărbat-femeie.

Sunt şi eu rătăcită prin ea, dar nu peste tot.Exist printre virgule, metafore, puncte de suspensie şi doar oamenii cu adevărat apropiaţi pot să îşi dea seama unde sunt eu sau chiar când a fost scris un anumit solilocviu.

  • Știu că lansarea va avea loc pe 3 aprilie, această dată semnifică ceva și a fost special aleasă?

Data aceasta într-adevăr a fost aleasă intenţionat, fiindcă cifra trei simbolizează cea de a treia carte pe care o lansez – „Cămaşa lui”. Am experienţa mai multor lansări de carte, dar majoritatea au avut loc pe timp de iarnă şi, de aceea, de data aceasta mi-am zis ferm că următoarea lansare va fi în primăvară. Ziua de 3 martie nu era tocmai potrivită, deoarece era zi de marţi şi atunci am amânat lansarea pentru 3 aprilie (vineri), oferindu-i cărţii un spaţiu temporal destul de larg pentru a răspândi zvonul existenţei sale, iar mie timpul necesar pentru a avea grijă de fiecare detaliu al lansării.

  • Îți expui mai bine sentimentele și emoțiile în versuri sau proză?

De câteva cărţi încoace se întâmpla să îmi expun mai bine sufletul, sentimentele, emoţiile în proză. Puţini ştiu că iniţial făceam doar poezie. Poezia şcolii vechi cu un ritm foarte exact şi cu diverse tipuri de rimă: împerecheată, încrucişată, îmbrăţişată, monorimă şi foarte puţin rimă albă, până într-o zi. Până în ziua în care manuscrisul cărţii „Încercări de a Trăi sau Prin Prisma Ochilor Albaştri” a fost citit de Acad. Mihai Cipoi. Mi-a zâmbit şi mi-a zis: „Fă proză”, lucru care era o adevărată provocare pentru mine, dar cât de multă dreptate a avut! Proza îmi dă tot spaţiul necesar în care să pot să „respir”- să construiesc dimensiuni complexe ale imaginaţiei în fraze, să redau mesaje şi emoţii fără a fi constrânsa de alte rigori decât cele gramaticale şi, graţie intuiţiei literare desăvârșite a dlui Cimpoi, există astăzi prima carte audio din  Moldova ( „Parfumul” ), primul videoclip literar din România şi din Rep. Moldova ( „Parfumul” ) şi cea de a treia carte „Cămaşa lui” care depăşeşte tot ce am scris până acum.

Cartea mai ascunde printre paginile sale şi trei poezii de structură modernă şi cred că ele au apărut în urma unui colaps al dorului de vechea mea obişnuinţă de a scrie şi a noului algoritm întipărit în conştiinţă despre zidirea cuvintelor în fraze deja. Cele 3 poezii sunt punctul de întâlnire a trecutului şi a prezentului meu ca şi modalităţi de a încâlci cuvinte şi, astfel, importanţa lor, pe lângă mesajul lor şi conţinutul lor, este dublă pentru mine.

  • Despre ce scrii în general?

Acum, graţie vârstei şi experienţei de viaţă, care determină o predilecţie de sensibilitate pentru anumite tematici sau subiecte, scriu despre comuniunea bărbat-femeie. Despre toată lumina şi tot întunericul care îşi face adăpost în spaţiul dintre acele două trupuri îmbrăţişate. Cartea „Cămaşa lui” îmi echilibrează oarecum creaţia, fiindcă, dacă „Parfumul” a fost un tribut adus femeii, care era reperul meu central de analiză, de data aceasta „Cămaşa lui” vorbeşte mult mai mult despre El – bărbatul pe care se întâmplă să îl iubeşti absolut, marcant, revelator. Despre cât de mult poate să te distrugă sau să te renască acel bărbat.

Despre adevărul său plin de minciună şi despre minciuna care se dovedeşte a fi adevăr. Despre eternitatea noastră care era mai certă ieri decât astăzi. Despre tot soiul de femei în care ei obişnuiesc să se piardă şi despre curajul lor de a se întoarce, spunând că se regăsesc doar în tine. Despre năravul lor de a-şi scoate inelul după ce ţi-au cerut în genunchi să primeşti unul pe degetul tău. Despre îmbrăţişarea lor strânsă la întoarcere, după ce au plecat deja de zeci de ori. Despre cât de puţine motive le rămân ca să te iubească după ce viaţa le oferă tot mai multe realizări şi despre cât de multe motive erau când tu erai tot ce au avut, iar faptul că îl iubeşti – cea mai importantă realizare. Despre canapele înguste în care nu te poţi sătura de căldura trupului de alături şi despre cum aceste canapele cresc, cu timpul, în paturi mari în care nu vă mai găsiţi.

  • Ce este iubirea?

Îmi permit să răspund la această întrebare prin citatul nr. 15 al cărţii: „Ele obişnuiesc să îţi atârne la gât, ca pandantivele – suflete suspendate de fiinţa ta. Femei mai tinere, femei mai în vârstă, femei mai blonde, femei mai brunete, în fine, femeile toate. Şi de obicei niciuna nu te reţine, nu te învaţă, nu te umple, nu te emoţionează. Până apare ea – grea ca o ancoră, încâlcită pe ceafa ta, te cheamă jos ca să iubeşti. Şi fiinţa ta umil coboară, ochii tăi ţintiţi spre soare îl găsesc în iarbă, stelele au căzut între sânii ei, iar planetele s-au prefăcut praf, acoperindu-i trupul şi suflându-l încet de pe pielea-i bănuieşti. că nu o să mai poţi urca niciodată ”.

  • Crezi ca există fidelitate absolută într-o relație?

Fidelitatea sau Infidelitatea nu este niciodată o întâmplare, este întotdeauna o alegere care implică conştientizarea cu exactitate a circumstanţelor în care ea poate avea loc.

Algoritmul este de fapt ridicol de simplist şi nu vreau să inventez acum fraze pompoase sau argumente foarte poetice: când iubeşti cu adevărat eşti fidel, punctum. Fidelitatea nu este un test al iubirii, ci o confirmare a ei. Şi mereu este direct proporţională cu amploarea faptului cât de mult te-a marcat omul lângă care eşti şi cât de mult înseamnă el pentru tine.

Fiecare dintre cei care citesc acest articol, în cazul în care au un om la care ţin nebuneşte, pot să se întrebe dacă ar putea să îl înşele, şi sunt mai mult ca sigură că răspunsul va fi nu.
Prin urmare, cred că într-o relaţie în care persistă o mare iubire, persistă şi fidelitatea, care, apropo, nu poate fi absolută sau relativă, e alb sau negru şi în nici într-un caz gri, cenuşiu etc, fiindcă unde există „nuanţele”, există minciunile, iar adevărul în sine e foarte simplu.

 

 

 

Comentarii