SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Nu e pentru cei timizi. Acest Audi S5 atrage priviri pe bandă rulantă, ca un magnet – (FOTO)

14 mai, 2017 Autor: Alexandru Rufanda Foto: PhotoWorx

AUTO



Decapotabila germană se laudă cu o suspensie pneumatică, jante de dimensiuni generoase, plus numeroase de elemente noi de caroserie - printre care și o folie Acid Green. Lansată pe piață în cursul anului 2007, prima generatie a modelului Audi A5 a fost disponibilă la vânzare în mai multe versiuni de caroserie, atât cu două sau cinci uși, cât și cu plafon fix ori retractabil.

Subiectul principal al acestui material îl reprezintă varianta S5 Cabriolet, relansată în vara lui 2011 alături de o motorizare cu șase cilindri în V și compresor mecanic, capabilă să scoată 333 CP din trei litri, scrie 4tuning.ro

Dar nu asupra performanțelor ne vom opri în cazul de față, respectiva decapotabilă germană impresionând mai degrabă prin modificările suferite la nivelul caroseriei în numai două portiere.

Într-o altă ordine de idei, tratamentul aplicat acestui Audi S5 Cabriolet începe cu un nou design pentru spoilerul față, ale cărei linii și forme ne amintesc de versiunea de înaltă performanță RS5.

 

  • Acest Audi S5 se laudă cu o folie Acid Green
  • Mașina germană oferă inclusiv un wide-body kit
  • Suspensia este una de tip pneumatică

audi-s5-cabrio-complet-modificat-dd73448013288fc8ff-940-0-1-95-1

 

audi-s5-cabrio-complet-modificat-a4516480132a83c6e2-940-0-1-95-1

 

audi-s5-cabrio-complet-modificat-a0d9f48013300264bd-940-0-1-95-1

Comentarii