SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

Nucile şi seminţele pot combate obezitatea

26 mai, 2015 Autor: Daniela Timofti Foto: www.cefacemimi.ro


În urma unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Missouri din Statele Unite ale Americii, s-a constata că nucile şi seminţele, consumate după-amiaza, reduc senzaţia de foame şi contribuie astfel la o combatere eficientă a obezităţii.

Gustările de după-amiază, care conţin alimente bogate în proteine şi în soia, alungă senzaţia de foame. Ele elimină, totodată, nevoia de a consuma alimente nesănătoase, bogate în grăsimi. Cercetarea a demonstrat că gustările bogate în proteine îi ajută pe adolescenți să își îmbunătățească calitatea dietelor, dar și să-și controleze apetitul.

Studiul a fost realizat cu ajutorul adolescenților cu vârstă între 13 și 19 ani, cu greutatea corpului normală sau supraponderală. Testele au arătat că astfel de gustări au influenţat în mod pozitiv performanţele cognitive şi starea de dispoziţie. Ba mai mult, aceste alimente sunt foarte bune și pentru detoxifierea ficatului.

Comentarii