SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

O fostă escortă de lux dezvăluie motivele reale pentru care bărbaţii calcă strâmb

20 mai, 2016 Autor: Petronela Muntean Sursa: adevarul.ro

DIVERSE



„Am înțeles de ce înșală chiar şi atunci când îşi iubesc soţia”, susține Jessica Brighton ce a lucrat cinci ani ca escortă de lux în Washington, SUA.

Fosta escortă este de părere că infidelitatea bărbaților are prea puţin de-a face cu faptul că soţia nu mai este la fel de atrăgătoare fizic pe măsură ce trec anii sau cu faptul că aceasta nu face suficiente eforturi ca să-i menţină viu interesul de-a lungul timpului. Bărbaţii nu ajung să se culce cu alte femei numai atunci când nu-i mai leagă nimic de soţiile lor, spune o fostă escortă care în prezent este terapeut specializat în probleme de cuplu. Aceasta susţine că în anii în care a lucrat ca damă de companie a reuşit să-i descopere pe bărbaţi şi să înţeleagă despre ei lucruri pe care nu le afli din cărţi de psihologie.

 

Brighton a punctat 4 motive importante care îi determină pe bărbaţi să înşele:

1. Bărbaţii nu se pricep să comunice într-o relaţie.

Poate că bărbaţii excelează în multe domenii, dar nu se descurcă deloc atunci când trebuie să-şi exprime propriile sentimente şi dorinţe în relaţia de cuplu. Poate că are nevoie de mai multă atenţie şi de afecţiune din partea partenerei, sau de mai mult sex, uneori chiar va încerca să vorbească despre asta. Numai că bărbaţii îşi pierd repede răbdarea dacă nu sunt înţeleşi, devin nemulţumiţi şi astfel ajung să justifice nevoia de a găsi înţelegere în altă parte.

2. Bărbaţii au aventuri din cauza lipsei de încredere.

Brighton spune că a cunoscut o mulţime de bărbaţi care aveau nevoie de confimarea că încă mai sunt atrăgători, că sunt amanţi buni, persoane care nu primeau aceste semnale din partea partenerelor de cuplu şi care încercau să suplinească absenţa încrederii în propria persoană în cadrul unor relaţii extraconjugale.

 

3. Bărbaţii preferă să evite certurile sau problemele care apar într-o relaţie.

Evitarea conflictelor care apar în relaţia de cuplu ţine tot de inabilitatea bărbaţilor de a comunica. În loc să discute despre ceea ce simt sau despre ceea ce şi-ar dori, preferă să nu alimenteze un potenţial conflict. În schimb aleg să caute o altă femeie ca să compenseze ceea ce simte că-i lipseşte în mariaj.

4. Caută soluţia de moment.

Nu în ultimul rând, Brighton crede că bărbaţii caută soluţii simple, de moment, pentru rezolvarea problemelor care apar în relaţie. Prin urmare, dacă nu mai sunt satisfăcuţi sexual de soţie, consideră că cel mai simplu este găsească rezolvarea acelui aspect şi să păstreze restul lucrurilor care funcţionează. Se mulţumesc să creadă că viaţa poate să continue ca înainte atâta timp cât nimeni nu află de aventurile sale.

Comentarii