SUNĂ ȘI COMANDĂ-ȚI BANNERUL!

O profesoară care a întreținut relații sexuale cu o elevă de 13 ani a fost trimisă după gratii – (FOTO)

9 martie, 2018 Autor: Doinița Babalic Sursa: stirileprotv.ro Foto: thesun.com

SOCIAL



O profesoară de 27 de ani din statul american Ohio a fost condamnată la trei ani închisoare, pentru corupere de minori, după ce a întreținut relații sexuale cu o elevă de 13 ani.

Brooke Rosendale, profesoară de volei și baschet la un liceu din statul Ohio și eleva au fost într-o relație timp de o lună, la începutul anului 2017. Câteva săptămâni mai târziu, părinții fetei au aflat și au denunțat-o pe profesoară, potrivit tabloidului The Sun.

La anunțarea sentinței, judecătorul Reginald Routson i-a spus profesoarei: „Ai încălcat regulile, restricții care nu pot fi încălcate. Nu poate exista niciun fel de relație între profesori și elevi, iar tu le-ai trădat încrederea.”

În replică, profesoara de sport și-a recunoscut vina și și-a cerut scuze pentru comportamentul său: „Știu că am cauzat suferință. Îmi pare rău.”

Fosta profesoară de sport a demisionat în martie 2017, când a început o anchetă pe numele ei. Mai mult, ea a renunțat de bună voie la certificatul care îi permitea să predea, potrivit anchetatoarei Lora Manon.

Astfel, avocatul lui Brooke Rosendale a declarat, în instanță, că femeia își asumă responsabilitatea pentru ceea ce a făcut. Ea mai fusese acuzată de încă două fapte similare, însă la acelea ea a pledat nevinovată. Dacă s-ar fi adeverit, ea ar fi riscat până la 15 ani în închisoare.

Potrivit Finlay Courier, profesoara era într-o relație cu un bărbat, cu care se logodise în iulie 2016.

Comentarii